Dani Oțil se teme că a primit bani de la un terorist grec. S-a trezit cu 15.000 de franci elvețieni în cont. Video

Sursă foto: Antena 1

Dani Oțil, unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune, a publicat un videoclip pe rețelele de socializare pentru „a-și proteja pielea”, potrivit celor spuse de prezentatorul matinalului de la antena 1.

Dani Oțil, prezentatorul emisiunii„ Neatza cu Răzvan și Dani”, a povestit că în urmă cu o săptămâna a observat că în contul său de franci elvețieni, pe care îl folosește doar pentru a plăti ratele la bănci, a apărut o sumă de bani destul de mare, o tranzacție destul de suspectă, ținând cont de faptul că nu nici bancă nu a putut descoperi cine a făcut tranzacția.

„De aproape o săptămână, în contul meu de franci elvețieni, pe care nu-l foloseam absolut deloc,- îl foloseam strict pentru rate - mi-au apărut în jur de 15.000 de franci elvețieni.(...) De atunci mă chinui să aflu cu banca de unde sunt banii, de la cine i-am primit, o fi vreo moștenire, vreun cadou de la o doamnă generoasă.

O să mă întrebați «de ce ești prost și le-ai spus», păi în primul rând pentru că sunt un om corect, așa mi-a zis tata, să fiu un om corect dacă plec la București. În al doilea rând nu vreau ca peste încă o săptămână, două sau o lună să vină careva și să zică «ai primit bani de la un terorist grec sau hai la pârnaie, pentru că același terorist grec dădea bani din firma lui - paradis fiscal - diverșilor oamenilor rău făcători».

Având în vedere că pe extras nu apare mare lucru, apar numai litere și cifre, dar nu există un iban sau un nume, voi ce ați face? (...) M-am gândit că dacă iau de toți banii poșete soției, nu o să zică nimeni nimic, doar o să ia poșetele înapoi”, a povestit Dani Oțil.

@daniotil♬ original sound - Dani Otil

Dani Oțil, copleșit de probleme

Dani Oțil mai are și o altă problemă care îi dă bătăi de cap. Prezentatorul TV a spus, sub formă de glumă, că și el face sacrificii mari să reducă consumul la energie. Așadar, el și-a făcut propriul altar în fața contorului și se roagă în fiecare seară să vină căldura, ca să poată el să oprească centrala. Vedeta a obosit să aibă grija banilor și a avut o reacție pe măsură.

„Eu am contorul de gaze unde parchez și m-a întrebat soția dacă fac pană în fiecare seară când mă întorc. I-am spus că, doar mi-am făcut altar la contorul de gaz, aprind două bețișoare parfumate și mă rog, stau în genunchi. Dacă pot să opresc centrala măcar încă o lună, n-ar fi rău! M-am sătura, mă dor genunchii de la atâta rugăciune, că am și piatră rubică acolo”, a spus Dani Oțil sub formă de glumă, la Neatza cu Răzvan și Dani.

Glumele lui nu s-au oprit aici. „M-am transformat în tata, fraților. Tata le stingea la trei camere care toate făceau cât o garsonieră, că acolo stă și acum. Acum am înțeles de ce adesea după noi intra o mână care stingea becul tot timpul. Și ăla micul nu știe să facă multe, dar știe să aprindă becurile. Familia asta este făcută să mă ruineze. Cineva l-a învățat să le aprindă, nimeni nu l-a învățat să le stingă.”, a precizat prezentatorul TV, potrivit Spynews.