Scandal între proprietari și CFR pentru calea ferată București-Otopeni
- Cristian Istrate
- 5 iulie 2019, 00:00
Nu mai puțin de 1.500 de persoane au semnat o petiție adresată premierului Viorica Dăncilă pentru stoparea proiectului de Hotărâre de Guvern privind construirea căii ferate care ar trebui să lege Gara de Nord din Bucuresti și Aeroportul Otopeni, tronson ce urmează a fi realizat pentru Campionatul European de Fotbal 2020.
Printre semnatari se numără sportivi, localnici care dețin proprietăți, unele abia cumpărate pentru o „oază de liniște”, dar și numeroși părinți și bunici ai miilor de copii care se antrenează la singurul patinoar din București și Ilfov, construit de Fundația Ion Țiriac, în orașul Otopeni. Oamenii care locuiesc în apropierea viitoarei linii CFR sunt nemulţumiţi de modul în care se fac exproprierile şi spun că trenurile vor trece la doar câţiva metri de casele lor. În această situaţie sunt peste 60 de proprietari. Administratorul patinoarului, fostul mare sportiv Eduard Pană (foto), a declarat că această construcție ar afecta grav activitatea sportivă și va putea conduce la închiderea Telekom Arena, acolo unde funcționează și sala de gimnastică a Nadiei Comăneci. Față de nemulțumirile oamenilor, CFR anunță că noua construție nu va afecta nici proprietățile și nici accesul la acestea.