„Dacă domnul președinte Iohannis și-ar fi îndeplinit atribuțiile constituționale și ar fi semnat decretele de semnare a miniștrilor am fi putut adopta aceste măsuri. Ignoră aceste lucruri și le pune pe tapet, în mod cinic cazul de la Caracal. Își legitimează propria neputință. Nu așa își câștigă respectul, aprecierea și încrederea oamenilor.

Nu doar președintele pare dedicat blocării guvernului, ci întreaga opoziție. În loc să își facă treaba pentru care au fost trimiși în Parlament, își negociază votul. Președintele își face campanie fără prea mulă imaginație, ținând blocat guvernul , în timp ce opoziția se joacă de-a moțiunea. Prioritatea partidului domnului Iohannis e instalarea lui Orban ca premier, care cere impozitarea salariilor IT-stilor. Singura lor proiecție pentru țară este cea a austerității. Nu se sfiesc să spună ce au de gând dacă ajung la guvernare. E sfidarea întregii țări, inclusiv a propriului electorat ca i-au votat în mai.

L-am tot auzit pe domnul președinte că PSD nu a înțeles votul din 26 mai. Îl asigur că l-am înțeles. Nu fugim și ne asumăm guvernarea. Suntem singurii rămași care se luptă pentru stabilitatea instituțiilor statului.

Mă întreb ce a înțeles opoziția din 26 mai? Oamenii nu au votat pentru tăierea veniturilor, pentru jigniri, pentru blocarea instituțiilor. Parlamentarii opoziției nu au fost trimiși ca să voteze mai multe moțiuni decât legi.Domnul Tăriceanu nu a fost votat ca să abandoneze guvernul. Vom face totul ca să ne ducem mandatul până la capăt.

Guvernul României va sesiza CCR pentru a sesiza un conflict juridic cu șeful statului. E un spectacol de prost gust, dovezi de egoism și de lipsă de responsabilitate pentru țară.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Te-ar putea interesa și: