Femeie în politică. Cele mai jignite doamne au ajuns în cele mai importante funcții
- Căt ălina Iordache
- 26 decembrie 2018, 10:01
Anul 2018 a început cu o premieră în viața politică românească: a fost numită în funcție prima femeie premier din întreaga istorie a României, cel mai important rol în stat ocupat vreodată de o persoană de sex feminin.
Premierul Viorica Dăncilă, „mai sensibilă”, după cum s-a scuzat, a făcut o mulțime de gafe care, de cele mai multe ori, au fost grav sancționate de Opoziție și ironizate pe internet.
Zilele trecute, președintele PNL, Ludovic Orban, spunea despre premierul Viorica Dăncilă că este o „tăntică incultă, din ce în ce mai tupeistă și mai obraznică”. Mai mulți social-democrați au sărit în apărarea șefei Guvernului, însă nu este pentru prima dată când o femeie din politică este jignită.
De multe ori, vorbele urâte au fost adresate femeilor chiar din tabăra PSD, deși se dorește a fi formațiunea care promovează cel mai bine sexul frumos. Femeile, aflate pe locuri eligible pe listele electorale, aduc mai mulți bani de la stat partidelor, iar social-democrații au cele mai multe femei în Parlament.
Ofensa adusă Vioricăi Dăncilă nu este o premieră nici pentru Ludovic Orban. Cu ani în urmă, înainte să aibă o relație apropiată cu lidera grupului PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan, dădea de înțeles că aceasta nu și-a obținut funcțiile prin propriile merite. „Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan. Nu trebuie să treceţi prin patul nici unui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”, spunea atunci liberalul. Între timp, se pare că Turcan i-a demonstrat că, deși este femeie, poate lupta cot la cot cu un bărbat în politică.
Raluca Turcan a fost, adesea, ținta replicilor ofensatoare și pline de misoginism și a celor de la Putere. Anul acesta, când deputata cerea schimbarea procedurii de vot, în timpul unei ședințe de plen, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, a avut o replică misogină la adresa Ralucăi Turcan: „Unde sunt bărbaţii Opoziţiei, de la Pro România, USR, de a ajuns doamna Turcan să încerce aşa ceva?" a afirmat social-democratul.
Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa i-a adresat, de asemenea, o serie de jigniri Ralucăi Turcan, căreia i-a greşit intenționat numele. „Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să ...votezi”, a spus Bacalbaşa, care a făcut și un gest obscen cu mâna dreaptă.
Și semnele obscene sunt la ordinea zilei în Casa Poporului. După ce a ridicat degetele mijlocii în plenul Parlamentului, vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Florin Iordache, a fost acuzat că a făcut același gest și către Raluca Turcan, într-o ședință restrânsă de Birou Permanent. „Obscenitate, numele tău e Florin Iordache! La atât se reduce comunicarea deputatului PSD: la semne obscene. Astăzi, în Biroul Permanent, a fost rândul Ralucăi Turcan să i se arate m***. De către deputatul Iordache. În timp ce acesta mânca. Unei femei. În forul de conducere al celei mai importante instituții a statului român. Cum mai putem tolera așa ceva?”, a transmis deputatul USR Iulian Bulai, după ședință, pe Facebook. Iordache nu a recunoscut public că ar fi făcut același gest și în BP.
La începutul anului, Corneliu Bichineţ, deputat PMP, nu s-a exprimat în cei mai decenți termeni când a întrebat-o pe deputata PSD Andreea Cosma ce fel de relaţie a avut cu procurorul Mircea Negulescu.
„Este colega noastră aici de la PSD, care a devenit vedetă naţională, Cosma? Este cumva aici? Vreau să ştiu până la urmă – am o nedumerire, nu masculină, nu de ordin freudian, până la urmă, acel păcătos, Portocală, care s-a dovedit şi a fi un barbat foarte prost, a paradit-o sau nu a paradit-o?”, a declarat Bichineţ.
Nici femeile din USR nu au fost ocolite de jignirile „gentelmanilor” din politică. „Prințeso, sugi p...la!”, asta i-ar fi spus senatorul PSD Titi Brăiloiu senatoarei USR Florina Presadă, anul trecut. Social-democratul nu a recunoscut. La un an distanță, într-o luare de cuvânt din plenul Senatului,Presadă a fost invitată în bancă și i s-a tăiat microfonul de către președintele de ședință Claudiu Manda, care a afirmat: „Rămâne cum a spus Brăiloiu", repetând ofensa și dând de înțeles că jignirea a fost reală.
Cel mai cunoscut schimb de replici ofensator este cel dintre senatorul PSD Șerban Nicolae și deputata USR Cosette Chichirău. Deputata USR, într-un Live pe pagina sa de Facebook, i-a spus senatorului PSD: „Hoții sunt în fruntea Parlamentului”. Șerban Nicolae a făcut-o „asistată social”, după care au urmat mai multe jigniri.
„Dumneavoastră cine sunteți? Vă luați leafa astăzi? E bună leafa aia mărită de PSD. Nu vă e rușine să încasați bani nemunciți? Nu vă e rușine să fiți o asistată social?
Nu mai rânjiți fasolea aia inutilă la mine. Aveți mâncare de deputat între dinți. Mâncarea aia de deputat”, i-a spus Nicolae. Chichirău i-a răspuns: „Păi dumneavoastră sunteți șofer la grupul infracțional organizat”. „Dumneavoastră sunteți atât de proastă, e incredibil ce spuneți”, a spus social-democratul. Șerban Nicolae a continuat: „Am o poză cu dumneavoastră când faceți sex anal”. Chichirău: „Sunteți un penal!”, au mai spus deputata.
Prezența femeilor în politică aduce, din păcate, de multe ori, vorbe urâte, deși multe dintre ele au ajuns în funcții pe propriile merite.
Legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale stabilește că prezența femeilor pe liste, la alegeri, majorează substanțial bugetul formațiunilor. „Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei”, se arată în lege.
Social-democrații au cele mai multe femei în Parlament, 52 din totalul de 84. Urmează USR, PNL , iar la coada clasamentului UDMR, ALDE, PMP.
În Europa, România, cu aproape 20 de procente femei în Parlament, se află aproape de media europeană, care este de 27 la sută. În fruntea clasamentului este Suedia, unde femeile și bărbații sunt aproape la egalitate. România este la același nivel cu Bulgaria, Cehia și Slovacia și depășește Ungaria, care este la coada clasamentului.