Reacţia Danei Gîrbovan la anunţul lui Tudorel Toader legat de arhiva SIPA

Reacţia Danei Gîrbovan la anunţul lui Tudorel Toader legat de arhiva SIPA

Dana Gîrbovan, președintele UNJR, a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook în care felicită intenția ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a publica numele celor care au vizitat arhiva SIPA.

Preşedintel UNJR crede că publicarea reprezintă „un prim pas pentru clarificarea situației acestei arhive”.  Dana Gîrbovan îi cere ministrului Justiției să publice și „data” când au intrat în arhiva SIPA.

 

„Felicit intenţia ministrului justiţiei, domnul Tudorel Toader, de a "publica numele celor care au 'vizitat' arhiva, eventual şi numărul 'vizitelor' efectuate" în arhiva SIPA. Aşa cum a spus pe Facebook şi domnul ministru, această publicare reprezintă un prim pas pentru clarificarea situaţiei acestei arhive. Sper că această publicare să fie făcută azi. Îl rog, de asemenea, pe domnul ministru ca, alături de numele acestor persoane, să publice şi data când au intrat în arhiva SIPA.

 

În altă ordine de idei, aştept cu interes răspunsurile la întrebările pe care i le-am adresat doamnei Monica Macovei”, scrie Dana Gîrbovan, pe Facebook.