Judecătoarea Dana Gârbovan despre ce a însemnat Învierea Domnului în închisorile comuniste. „Hristos a înviat din morţi" răsuna în închisori în ciuda opresiunii şi a terorii

Judecătoarea Dana Gârbovan despre ce a însemnat Învierea Domnului în închisorile comuniste. „Hristos a înviat din morţi" răsuna în închisori în ciuda opresiunii şi a terorii

Judecătoarea Dana Gârbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, a afirmat în prima zi de Paşti, că nu trebuie să-i uităm pe cei care în vremea dictaturii comuniste au fost închişi şi torturaţi în închisori iar memoriile lor stau mărturie despre sărbătorirea învierii lui Iisus ca despre un moment al învierii lor. Pe pagina sa de socializare, judecătoarea Gârbovan a postat un comentariu despre aceste orori cere nu trebuie lăsate în uitare.

„Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." Ioan 16, 32-33

„Indrazniti [tradus in alte limbi cu 'aveti curaj']. Eu am biruit lumea!"

Isus aduna in fraza aceasta toata puterea credintei, tot drumul, toate patimile si toata speranta pentru fiecare dintre noi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cristos a inviat" nu este un salut, ci o marturisire. Este marturisirea adevarului ce ne-a facut liberi si a luminii ce nu a fost cuprinsa de intuneric. Este marturisirea ca raul nu este nemuritor si ca viata invinge moartea.

Marturiile celor inchisi in inchisorile comuniste dovedesc ca cei ce au indraznit, au avut curaj, intr-adevar au si biruit.

Cei ce au supravietuit torturilor din inchisorile comuniste vorbesc in memoriile lor despre sarbatorirea in inchisori a invierii lui Isus ca despre un moment al invierii lor.

„Cristos a inviat din morti" rasuna in inchisori in ciuda opresiunii si a terorii. "Imnul fu cîntat cu toată puterea în toate celulele. În ceea ce mă privește, cînt fals, dar am urlat ca toți ceilalți și am plîns ca un copil. A fost una din cele mai frumoase Învieri din cîte am trăit", marturiseste Dan Brătianu - Din documentele rezistenței nr. 6.

„Cînd... auzim imnul creștinătății 'Hristos a înviat din morți', dintr-o cameră vecină... ca la o comandă toți acești 60 de oameni, am căzut în genunchi și am început ca dintr-o singură inimă, o singură voce, să cîntăm 'Învierea Domnului'. În toată închisoarea Gherla, în care se aflau poate la ora aceea 7-8000 de deținuți, se cutremurau zidurile, simțeam cum parcă întreaga clădire se mișcă, gata să se dărîme", isi aminteste Oprea Tărăban – Din documentele rezistenței nr. 5.

Un fost detinut povestea chiar de fraternizarea in astfel de momente a temnicerilor, unul dintre ei strecurandu-i pe sub usa cateva boabe de strugure, din care sa stoarca vinul pentru impartasanie.

„Cristos a inviat!" a rasunat in mina de la Baia Sprie, in 1954, dupa ce sfredele transformate in clopote au anuntat oamenii sa coboare in galerie pentru sfanta slujire.

Episcopul Iuliu Hossu explica cum prin moarte s-a calcat pe moarte: „Morții scumpi din temnițe erau puterea de neînvins a credincioșilor; prigoana i-a întărit, temnițele i-au oțelit în credință; scumpii morți erau puterea celor vii" (din Credinta noastra este viata noastra).

Sarbatoarea invierii lui Isus este cea care a dat curaj martirilor si marturisitorilor de a nu se rusina in fata lumii sa vorbeasca despre adevar si dreptate, chiar daca lumea le-a fost potrivnica.

Jertfele celor din temnitele comuniste sunt un model pentru fiecare dintre noi despre ce inseamna sa fii demn si liber. Sa nu ii uitam si sa ii avem mereu in minti si suflete ca exemple de credinta si putinta.

Cristos a inviat! Bucurati-va!”, a postat pe Facebook, Dana Gârbovan