Dan Voiculescu a exploatat ilegal cel mai productiv teren al statului

Dan Voiculescu a exploatat ilegal cel mai productiv teren al statului

Pentru a doua oară, Justiția a decis că manevrele imobiliare făcute de „Felix” cu terenurile statului sunt ilegale. Mogulul a apelat la chichițe pentru a amâna desfacerea contractului de arendă.

Compania GRIVCO, controlată de familia lui Dan Voiculescu, a exploatat ilegal mii de hectare din cel mai productiv teren din România. Un proces cu o miză imobiliară uriaşă a fost câştigat de Agenţia Domeniilor Statului (ADS), pe 16 aprilie, la Tribunalul Bucureşti.

Miza: 2.600 de hectare

Judecătorii au anulat contractul de arendă semnat de GRIVCO cu ADS şi Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică pentru Irigaţii şi Drenaje (ICITID) Băneasa privind folosirea a 2.600 de hectare de teren. Instanța a confirmat o decizie similară dată în octombrie 2012 de Judecătoria Sectorului 1. Magistraţii au explicat atunci că GRIVCO nu avea dreptul de exploatare, iar terenurile trebuiau folosite doar pentru cercetare ştiinţifică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scandalul a început în mai 2010. Atunci, oficialii statului au cerut la Tribunalul București ca firma fondatorului PC să plătească 1.229.282 de lei, aproximativ 250.000 de euro. Banii reprezentau redevenţa anuală de 1.350 de tone de grâu. Arenda era de doar 300 de kilograme de grâuhectaran. Funcţionarii au descoperit că firma familiei Voiculescu a folosit fără titlu valabil, în perioada mai 2008-mai 2009, suprafața de 2.600 de hectare teren agricol administrat de ICITID. „Pârâta a exploatat terenul, proprietatea ADS, fără a efectua nicio plată. Rezultă o diminuare a veniturilor ce trebuiau încasate de ADS şi o mărire injustă a patrimoniului societăţii menţionate”, scriau juriştii ADS.

Dan Voiculescu a anticipat șansele de nereușită, adică să plătească folosinţa fără titlu şi înlăturarea din afacere, şi a dat în judecată ADS, sub acuzaţia că plăteşte prea mult şi că are dreptul să exploateze terenul în continuare. El a pierdut deja în două instanțe procesul și mai are o singură cale de atac, recursul la Curtea de Apel București.