Dan Puric: România riscă să își piardă identitatea din cauza influențelor externe

Dan Puric: România riscă să își piardă identitatea din cauza influențelor externeDan Puric. Sursa foto: Arhivă EVZ

Dan Puric a discutat, în cadrul unei emisiunii, despre cele mai importante evenimente recente ale României, precum situația politică, identitatea națională, dar și relațiile cu alte țări. Acesta a precizat că țara se află într-un moment dificil, atât din punct de vedere identitar, cât și politic.

„Este un război provocat din afară, pentru resurse”

Actorul a afirmat că România nu ar trebui să se implice în conflicte care nu o afectează direct, în special în relația cu Rusia și războiul din Ucraina.

„Călin n-a ieșit din cursă. El a fost votat. Ce urmează de aici încolo sunt improvizații. Categoric, că acum discutăm și noi în plan politic. Eu le-am zis de patru ani, ăstora, să aibă decență în raportul cu rușii. N-am zis să fim slugi. Acolo este un război, intraspecific acolo, dacă zic așa, un război fratricid, pentru că și ucrainienii sunt ortodocși și sunt tot ai lor.

De asta nici nu s-a intervenit în forță, dar masacrul tot a fost. E un război provocat din afară, pentru resurse, iar România nu are ce se caute într-un front din astăzi criminal, pentru că noi suntem la frontieră cu o mare putere, cu un imperiu, și era o ocazie extraordinară să arătăm așa, dacă voi ne-ați invadat de 12 ori, noi nu v-am lovit când v-a fost rău”, a spus acesta, la emisiunea lui Dan Diaconescu.

Puric: Orban a jucat la trei capete de pod și cu Putin și cu Trump și cu Xi

Actorul a mai precizat că România își pierde treptat statalitatea și identitatea, fiind influențată de puteri externe care își doresc să o controleze. În același timp, el a criticat absența unor lideri puternici care să reprezinte cu demnitate interesele țării pe plan internațional.

„Dacă dumneata vrei să mă faci pe mine linia întâi a frontului, pentru că ai interes într-o Europa care tot timpul a fost menajată și n-a cunoscut carnagiu care a fost în comunitate, asta este treaba dumitale. Un conducător cu demnitate ar fi spus lucrul ăsta: Asta s-o faceți la voi în țară. Eu ies în clipa asta din comuniunea europeană, în clipa în care vreți să-mi sacrificați țara și neamul. Tu știi că noi acum suntem într-un pericol de pierdere a statalității?

Este făcută premeditat ca noi să nu avem, să fie o țară care e necondusă. N-are conducător. N-are stat. N-are identitate statală. Doi, atacul pe dedesubt asupra neamului e făcut de mult timp, asupra etnogenezii, asupra identității, asupra identității spirituale. E un dublu atentat. Noi acum la ce ne prezentăm?

Tu îl vezi pe Orban, care a jucat la trei capete de pod și cu Putin și cu Trump și cu Xi, care umblă cu harta Ungariei mari în buzunar și nimeni nu atenționează că acesta este o insultă la adresa poporului român. Noi trebuia să avem o demnitate creștină. Marile puteri sunt ahtiate de a conduce. Dacă nu avem un om de demnitate, un om de forță, un om care a cunoscut experiența străinătății, un om care știe să stea la masă cu ăștia mari și nu să fie țâfnos”, a mai declarat acesta.

Dan Puric: „Extremismul se naște dintr-o formă de autoapărare”

În plus, Dan Puric a evidențiat importanța valorilor tradiționale și a respectului față de propria cultură. În opinia sa, România nu ar trebui să se retragă din Uniunea Europeană, dar este esențial ca țara să își conserve principiile fundamentale și să respingă orice influențe externe care ar putea afecta în mod negativ identitatea națională.

„Eram la teatru din Cairo, teatru municipal, jucam la nivel de prim-miniștri acolo, recitalul meu de pantomimă și eram nervos că musulmani întârziaseră cu lumina. Și am vrut așa să strig, să vină directorul și când am deschis ușa, erau doi musulmani. Știi ce am făcut, am închis ușa încet așa. Și în 10 minute am avut tot.

Extremismul se naște dintr-o formă de autoapărare. Ce să mai facă? Ăla se apără cu furculița. Ăla se apără cu bombă. Își bagă bombă și face așa, detonează. Iar acest popor român, în esența lui, ar trebui luat ca model de bunătate, de milă, de înțelegere, de echilibru, de bun simț. Ce a zis Eminescu? Hrăniți-vă, domnule, elementul românesc, aplecarea lui spre onestitate, spre smerenie, spre bun simț. Tu ai văzut că noi, ca neam, avem bun simț.

Nu mă refer la mârlanul care se vede. Nu, românul are un bun simț, are o timiditate, are un fel de a fi a lui așa. Eu am mers în toată lumea asta și în toată lumea. Am fost în vreo peste 40 de țări și m-am întâlnit cu români de peste tot”, a mai adăugat acesta, potrivit Cancan.ro

Ne puteți urmări și pe Google News