Dan Negu, dezvăluiri despre ce a făcut pe străzile din Timișoara la Revoluție. ”Am fost cel mai mare laș”

sursa: arhivă EVZ

Dan Negru a povestit că s-a aflat la casa lui Laszlo Tokes în decembrie 1989, dar a fugit atunci când a început să se tragă în mulțimea de revoluționari.

Celebrul om de televiziune Dan Negru a vorbit despre cum a trăit Revoluția din 1989. La acea vreme, timișoreanul avea 18 ani și a participat la evenimentele care au început în orașul de pe Bega și aveau să schimbe istoria. Vedeta TV recunoaște că a fost la casa pastorului Laszlo Tokes, dar spune că i-a fost frică și a fugit în momentul în care a început să se tragă.

Dan Negru a recunoscut că a fugit atunci când a început să se tragă

„Eram mare deja, aveam 18 ani… Am prins-o în plin. Dar eu am fost cel mai mare laș în timpul Revoluției. Eu am fost acolo, când s-a tras, dar am fugit. Eu stau undeva aproape de strada lui Laszlo Tokes… Am prins multe acolo. Când auzeam că se trage, eu o tuleam, eram primul care fugeam”, a povestit Dan Negru pentru cancan.ro.

„Eram la liceu în Revoluție. Nu eram nici un copil, dar nu eram nici matur. Am fost la Revoluție cu colegii mei de clasă, fără să fiu erou. Nici pe departe. Am fost un puști laș în timpul Revoluției. Mergeam cu colegii mei, iar pe la ora 4 – 5 mergeam acasă, fugeam, pentru că știam că o să se tragă.

Stăteam undeva mai înspre Catedrală, eu locuiesc pe linia tramvaiului 7 și ca să pot să ajung mai repede în Maria stăteam mai aproape de Catedrală. Eu am fost un puști așa, mai laș. Cei curajoși stăteau. Eu de la Revoluție doar am auzit pocnituri de armă, dar nu am văzut niciodată.

„Au fost mulți elevi de liceu care au avut curaj și au rămas”

Nu am fost un curajos, eram și la liceu, dar nu asta contează, pentru că au fost mulți elevi de liceu care au avut curaj și au rămas. Iar pentru aceștia… jos pălăria. Inclusiv îmi aduc aminte că mergeam spre casă și așteptam să treacă vreo două, trei, patru tramvaie ca să stau să casc gura la ce spunea Tokes”, povestea Dan Negru în urmălaszlo cu câțiva ani pentru tion.ro.