Dan Motreanu, în ședința BPN: Sunt convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale. Surse

Dan Motreanu, în ședința BPN:  Sunt convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale. SurseMarcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Dan Motreanu a cerut vineri, 27 septembrie, în ședința BPN a Partidului Național Liberal, ca luni toți colegii care coordonează programul de guvernare să fie prezenți pentru o discuție politică, potrivit surselor evz.ro.

Dan Motreanu ar vrea o colaborarea cu Nicușor Dan

Europarlamentarul a mai precizat că liberalii vor avea cel mai bun program de guvernare și că trebuie pus accentul pe marile orașe și pe o colaborare cu Nicușor Dan. În acest context, vrea o discuție cu toți colegii care coordonează programul de guvernare.

Dan Motreanu a mai afirmat în ședința BPN că „PNL va avea cel mai bun program de guvernare pentru următorii ani. In acest context, urbanul mare este o prioritate pentru partid, pentru ca avem primari in municipii mari cum ar fi Iași, Cluj, Constanța, Brașov.

În opinia sa, Bucureștiul este o prioritate si trebuie sprijinit guvernamental. Am făcut pași importanți pentru București cu Nicușor Dan si discutam o majoritate de dreapta care sa sprijine proiecte majore pentru bucureșteni.

Ciuca-CiolacuDan Motreanu, despre Ciucă și Ciolacu. Sursa foto: ecz.ro

PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale

Dan Motreanu este convins că PNL are o șansă mare de a câștiga alegerile prezidențiale și una la fel de mare la parlamentare sau de a fi foarte aproape de PSD la parlamentare, cum a fost la locale.

Video cu declarații de presă în urma ședinței Biroului Politic Național PNL:

Avem două sondaje în septembrie: Un sondaj comandat de noi, făcut în teren, comandat la CIRA. Care spune că în acest moment Ciolacu are 25%, Ciucă 16%, Geoană 14%, Simion 13%, Lasconi 13%, Șoșoacă 11%, Hunor 3%, Orban 1%. Iar la partide PSD 31, PNL 22, AUR 14, USR 13, SOS 10, UDMR 5.

Există un alt sondaj primit, care nu a fost comandat de noi, CURS: PNL are 23%. Ciolacu 29%, Ciucă 18%, Geoană 16%, Lasconi 12%, Simion 11%, Șoșoacă 7%.

Dan Motreanu: Lupta se dă pentru locul doi

Candidatul nostru de la prezidențiale este pe locul doi. E o luptă pentru consolidarea acestui loc. PNL, prin forța pe care o are, prin structura organizatorică, are șansele ca să intre în turul al doilea fără nicio problemă.

Am început să facem cercetări mai importante pe cele două tipuri de electorat pentru a vedea cum ne poziționăm. În rural și urban mic candidatul nostru are aproape 25%. Avem toate datele clare care arată că suntem pe locul doi. Doar Ciolacu și Ciucă pot intra în turul doi, au spus sursele pentru evz.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News