Dan Grigore, îngenuncheat la comemorarea victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Dan Grigore, îngenuncheat la comemorarea victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Marele pianist Dan Grigore a fost unul dintre cei care au participat marţi la comemorarea a 27 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990

Cei strânşi la crucea lui Cristian Paţurcă din Piaţa Universităţii, la scurt timp după ce Parchetul General anunţase trimiterea în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, a inculpaţilor din dosarul „Mineriada”, în frunte cu Ion Iliescu, au aprins lumânări şi au cântat „Imnul Golanilor”. 

Participanţii erau satisfăcuţi că responsabilii pentru atacul din dimineața zilei de 13 iunie 1990 vor ajunge în sfârşit în faţa instanţei supreme, însă erau îngrijoraţi de faptul că din dosar, care este incomplete şi ar avea vicii de procedură, lipsesc unii dintre marii vinovaţi, cum ar fi N.S. Dumitru, primvicepreşedinte al FSN şi liderul grupului parlamentar al Frontului la data săvârşirii faptelor. 

Rolul lui N.S. Dumitru

De altfel, avocaţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 sesizaseră, printr-o scrisoare, Parchetul General că din comunicatul pe tema trimiterii în judecată a dosarului Mineriadei din iunie 1990 lipseşte numele lui N.S. Dumitru.

Asociaţia a reamintit că respectivul personaj „a contribuit substanţial la deplasarea în Bucureşti şi încartiruirea detaşamentelor paramilitare de mineri şi alţi muncitori, care au servit inclusiv ca acoperire forţelor militare regulate, secrete sau la vedere ale Statului Român”.

În timpul mineriadei, N.S. Dumitru emitea, sub propria semnătură, în calitatea de prim-vicepreşedinte al FSN, „delegaţii” de „coordonator FSN pe lângă grupul de mineri participanţi la garda naţională”. 

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, a anunţat că va depune plângere penală pentru instrumentarea defectuoasă a dosarului: „Sunt foarte multe vicii de procedură în acest dosar de care va profita partea adversă. La primul termen de pe instanţă, în acest dosar se vor ridica de către partea adversă excepţii. Şi, excepţii sunt foarte, foarte multe, cât timp nu vrei să instrumentezi un dosar probatoriu”. 

De asemenea, Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi-a încheiat astfel scrisoarea către Parchetul General: „Vă rugăm să aveţi în vedere instrumentarea prioritară şi adecvată procedural a restului dosarului din care se face prezenta disjungere care prin rechizitoriu se trimite instanţei”. 

Mineriada din 13-15 iunie a avut următoarele consecințe: moartea prin împușcare a patru persoane, vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr de alte 1388 de persoane şi privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr de 1250 de oameni nevinovaţi. 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News