România profundă e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă.
E România pe care au căutat să o distrugă comuniştii vechi şi eurosocialiştii noi. Uneori, România profundă e un ţăran. Sau o stradă. Sau un episcop. Sau un nuc. România profundă e România împotriva căreia încă se mai duce război. (...) E România născută din confluenţa nostalgiei pentru ce a fost, cu revolta faţă de ceea ce se distruge zilnic. (...) Nu mai avem internaţionalism proletar, ci globalism corporatist. Dar tehnica de expropriere a realităţii a rămas aceeaşi.“
„Am avut şi avem o dreaptă de stânga (liberalii) şi una de foşti comunişti nereformaţi. Avem stângişti de salon finanţaţi de miliardari occidentali. Avem o economie de piaţă în care marii magnaţi de extracţie comunistă au pus mâna pe monopolurile statului şi sufocă micul întreprinzător. (...) După modelul Securităţii care a infiltrat exilul pentru ca apoi să clameze că exilul nu e unit, s-a spulberat şi în ţară orice posibilitate de asociere cu rost. Viaţa românilor e sărăcăcioasă, nevrozată, hăituită şi scurtă. Şi asta pentru că guvernanţii României, în loc să ne ajute să ieşim din starea naturală de război al tuturor împotriva tuturor, nu fac decât să ne forţeze a rămâne în afara civilizaţiei. Nu avem în România actuală nici tradiţie, nici modernitate. Nu beneficiem nici de tradiţia modernităţii, nici de modernitatea tradiţiilor.“
„Conservatorismul e predispoziţia spre a-ţi vedea de treabă. Să ne vedem de familiile, de casele, de satele, de oraşele, de bisericile noastre. Conservatorismul e dinamica liberă a responsabilităţii. (...) Această înrădăcinare în propria realitate stă şi la baza relevanţei Ortodoxiei pentru mesajul conservator.“
Mai bine câteva citate zdravene, decât o glosare anostă, nu credeţi? Am extras dintr-un manifest de patriotism curat, de tradiţionalism bine moderat şi ortodoxie temeinică. Un manifest al exasperării de România, pe cât de nobil în radicalismul său, pe atâta de înduioşător în fibra sa utopică: „A treia forţă: România profundă“, de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, Editura Logos, carte lansată cu participarea lui Dan Puric la ultimul târg „Gaudeamus.“
Câtă vreme Ideea românească încă mai dispune de astfel de energii în stare să-şi etaleze crud, fără sfială şi cruţare, credinţa în ethosul naţional, duhul tradiţiei, rânduiala creştină, cultul familiei şi al muncii bine închegate, având în acelaşi timp un bun dialog cu valorile occidentale (economice, religioase, politice) - încă sunt speranţe de recuperare a substanţei morale în cuprinsul „neantului valah.“
Ieşeanul Mircea Platon are 34 de ani şi este doctorand în istorie la Ohio State University. Conservator tare, polemist cu armură, stilul tăios al ideilor îndelung rumegate, excelent documentat în perimetrul istoriografiei şi politologiei americane şi vest-europene de azi, a tipărit, între altele, în 2007 volumul „Cine ne scrie istoria?“. El reprezintă gândirea rece, sticloasă, nucleul doctrinar al cărţii de faţă, bine meşterit retoric şi, prin urmare, ataşant, convingător. Capitolul „Ce-a mai rămas de apărat“ îi aparţine şi este placa turnantă a cărţii.
Ovidiu Hurduzeu - cel care, în 2005, a şocat corectitudinea politică dâmboviţeană cu volumul „Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley“ - este componenta efervescentă, irepresibil bătăioasă, a manifestului. Născut la Bucureşti în 1957, absolvent de Fi lolo gie în 1988, Hurduzeu e stabilit tot în SUA, cu doctorat „in French and Humanities“ la Stanford.
Lovind la stânga şi disociind nervos la dreapta (nu o dată pripit, nedreptăţindu-şi aproape toţi marii şi potenţialii aliaţi!), cartea nu agreează eurosocialismul, ia distanţă faţă de liberalism, dar şi de neoconservatorismul american, de corporatism, legionarism, discriminarea pozitivă sau dreapta născătoare de stânga (sic!) în România de azi, totul în numele „tradiţiei vii“, ceea ce i-ar fi încântat, presupun, astăzi pe Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Ernest Bernea sau Dumitru Cristian Amzăr.
Un manifest care poate fi la fel de lesne exaltat sau, dimpotrivă, executat, dar care, orice ar fi, nu trebuie ignorat.
Recomandările noastre
