Dacă nu mai are aceeaşi implicare în viaţa culturală ca în anii 90 (când sute de scriitori, pictori, actori, sociologi, jurnalişti, muzicieni etc. ajungeau în Occident, făceau evenimente artistice, editau cărţi, întemeiau instituţii, participau la festivaluri internaţionale ş.a.m.d. graţie fondurilor Fundaţiei lui George Soros), în schimb, de un deceniu încoace, aceeaşi Fundaţie pentru o Societate Deschisă s-a implicat sistematic în analizarea şi sprijinirea vieţii social-politice, mai cu seamă la nivelul minorităţilor defavorizate.
La noi, ca şi în alte zeci de oraşe din patru continente, Fundaţia şi Open Society Institute scanează şi testează realitatea, analizează mentalităţile, sistemele electorale, etnopsihologia, sociopatologia locului şi maturitatea politică, în virtutea bunului principiu „te ajut ca să te poţi ajuta singur”.
Inevitabil, una dintre priorităţile Fundaţiei în Estul Europei şi cu precădere în România o reprezintă situaţia romilor, statutul acestei seminţii nomade cu evoluţie transnaţională, relaţiile ţiganilor cu comunităţile majoritare, specificul inserţiei lor sociale şi al adaptării educaţionale în vederea subminării propensiunii infracţionale. Intervalul 2005-2015 chiar a şi fost decretat „deceniul romilor”, Fundaţia din România având o serie serios finanţată de programe de studiere, stimulare şi sprijinire în habitat, perfecţionare profesională, atitudine faţă de muncă, în cunoaşterea şi respectarea legislaţiei ş.a. Am spus-o şi altădată aici: nu ascunzând gunoiul sub preş, ci dimpotrivă, etalând într-o lumină cât mai obiectivă şi necruţătoare realităţile, tensiunile, conflictele existente sau potenţiale, putem ajuta înţelegerea, administrarea şi poate chiar rezolvarea acestora.
În acest sens mi s-a părut extrem de instructiv - chit că amarnic întristător în concluzii! - volumul „Romii. Poveşti de viaţă”, coordonat la Fundaţia Soros România de Mălina Voicu şi Claudiu D. Tufiş. Patru studii de caz post-89, cu ţiganii (ursari, spoitori, zavragii) din Mimiu (un cartier al Ploieştilor), ursarii din Bălţeşti-Prahova, fierarii din Geoagiu-Hunedoara şi căldărarii din Vereşti-Suceava, perfect autoizolaţi aceştia din urmă. Pretutindeni acelaşi refuz al şcolii şi educaţiei, cu inevitabilul absenteism şi abandon şcolar, lipsa actelor de identitate şi proprietate într-o dulce evitare a tot ce ţine de taxe, facturi şi fiscalitate, cultivarea nomadismului, auto izolarea şi retragerea socială aproape endogamică, diabolizarea brasajelor, a mariajelor mixte, conformismul comunitar etanş (nimeni, niciun bovaric nu poate evada fără consecinţe severe, cei care au succese educaţionale, universitare chiar, sunt automat izolaţi sau expulzaţi, chiar dacă, paradoxal, comunitatea se laudă cu existenţa şi cu performanţele lor!).
Convertirea la religia penticostală din raţiuni mercantile (dar cu consecinţe pozitive din unghi moral şi comportamental), rata îngrijorătoare a mortalităţii infantile (oricum, la douăzeci de ani majoritatea cuplurilor aşteaptă al treilea copil), sfidarea deliberată a practicilor contraceptive, ca şi a legislaţiei naţionale (în virtutea supremaţiei judecăţii şi verdictelor Staborului), tragediile personale ale soţiilor pubere (în Vereşti, de pildă, optzeci la sută dintre femei suferă de frigiditate în urma efectelor dezvirginării premature), dominaţia copleşitoare a concubinajului, supremaţia dictatorială a bărbatului, fatal şi senin acceptată de femeie (tocmai când lumea organismelor nonguvernamentale pe dalează pe egalitatea de şanse!) sunt doar câteva dintre notele deloc „pitoreşti” ale unei existenţe pe cât de sumbre în sine, pe atâta de ameninţătoare prin impulsul contaminant şi repercusiunile în plan general. Cât despre efectele discriminării pozitive de genul situaţiei inundaţiilor din Geoagiu (unde „românii se simt nedreptăţiţi pentru că şi-au pierdut recolta în urma aceleiaşi calamităţi şi n -au primit nicio despăgubire, în timp ce romilor li s-au refăcut casele din materiale achiziţionate de primărie”), ele numai la dialog reciproc-profitabil nu au cum să ducă...
Nu e de râs, nu e de plâns ori de vituperat, ci de construit cu înţelepciune laolaltă. Dar se poate?
Recomandările noastre
