Județul Dâmbovița, tărâm al micilor producători. Produsele căutate de bucureșteni
- Mădălina Sfrijan
- 24 octombrie 2023, 13:18
În sezonul toamnei, fructele, legumele și chiar conservele gata pregătite de producători sunt la mare căutare. Bucureștenii au ocazia își umple cămările cu produse naturale, culese de pe ogoarele din vecinătate.
Județul Dâmbovița este unul dintre cele mai mici din țară, însă cu o producție lăudabilă. Numeroși fermieri care își desfășoară activitatea în regiunea respectivă aprovizionează piețele bucureștene. Astfel, mai ales în sezonul toamnei, acestea sunt la mare căutare.
Legumele și fructele de Dâmbovița, la mare căutare
Sezonul toamnei este unul dintre cele mai solicitante pentru producătorii agricoli. Fermierii care își vând produsele în piețele din Capitală sau direct către supermarketuri, muncesc din greu în această perioadă. Dâmbovița este un exemplu elocvent în acest sens.
Legumele, fructele, zarzavaturile sau chiar arbuștii și pomii fructiferi cultivate în zonă sunt la mare căutare.
Toate produsele de acest gen ajung pe tarabele piețelor din Capitală. De altfel, numeroși bucureșteni preferă să se deplaseze în satele din Muntenia să se aprovizioneze.
Cu toate că produsele locale sunt considerate mai scumpe, producătorii se apară și spun că investiția și munca sunt și ele substanțiale. Spre exemplu, cheltuielile pentru ridicarea unui solar de 50 de metri pătrați, ajung și la peste 10.000 de euro.
De altfel, cei mai mulți dintre fermierii care dețin astfel de plantații nu au asigurări. Riscurile sunt majore pentru că producția poate fi afectată în orice moment.
Sute de hectare de teren, acoperite cu solarii
Satele din județul Dâmbovița sunt ticsite de solarii. Sute de hectare de teren devin principala sursă de venit pentru fermierii din regiune. În satul Lungulețu de pildă, peste 1000 de agricultori își câștigă existența din acest domeniu.
De altfel, localitatea acoperă peste 10% din producția de varză care ajunge în piețele din țară.
Fermierii din Dâmbovița produc mult, însă nu au câștiguri pe măsura muncii
Fermierii se plâng că dincolo de producțiile uriașe, câștigurile nu sunt deloc pe măsura muncii. Astfel, cei mai câștigați în acest sector ar ieșii furnizorii care cumpără en-gros și vând mai departe către lanțurile supermarketurilor.
De asemenea, în Muntenia se cultivă hectare întregi de cartofi. Pentru cultivarea unui singur hectar, un agricultor trebuie să investească până la 12.000 de lei. De la însămânțare și până la recoltat, fermierii din Dâmbovița sunt nevoiți să aloce bugete substanțiale. Mai mult, munca depusă este extrem de solicitantă.
Localitatea Voinești este fruntașă în producția de mere. De altfel, pe teritoriul acesteia este situată și stațiunea de cercetare pomicolă, înființată în 1950.