Dăianu (BNR): Trebuie să sprijinim mai mult capitalul românesc

Dăianu (BNR): Trebuie să sprijinim mai mult capitalul românesc

România trebuie să ia măsuri pentru a sprijini capitalul românesc, fapt care nu intră în contradicţie cu angajamentul european al ţării, susţine Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).

“Constat că există o stare precară a capitalului autohton, că avem nevoie de grupuri cu capital autohton mai puternice. Este bine pentru economie să ai aşa ceva. (...) A sprijini companii autohtone nu merge în zona nerezonabilă a apărării unor interese. Este pe deplin raţional şi este întemeiat să sprijini şi grupuri autohtone. Noi avem un deficit foarte mare. Sunt vecini care o fac cu tenacitate, au reuşit să consolideze capital autohton, au o voce în dezbaterea publică”, a explicat joi Daniel Dăianu, în cadrul în cadrul Romanian International Trade Summit, potrivit Agerpres. 

El a menţionat faptul că şi la nivel european şi internaţional, anii care urmează vor fi caracterizaţi de fragmentare şi de protecţionism, fenomene deja prezente. “Statele se întorc către interior, pentru că lucrurile s-au complicat foarte mult. Cetăţenii cer protecţie de la state. Contractul social se defineşte prin relaţia dintre cetăţean şi stat, nu între cetăţean şi instituţiile UE”, a subliniat oficialul BNR. 

În acest context, potrivit lui Dăianu, România are nevoie de o bancă de dezvoltare, de o capitalizarea mai bună a CEC, în general de căi pentru a sprijini capitalul românesc. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentantul BNR a remarcat faptul că şi la nivel naţional cele mai active grupuri patronale sunt cele constituite din companii multinaţionale, însă în cadrul acestora nu se discută prea mult chestiunea evaziunii fiscale, care, însă se discută intens în ultimii ani în statele membre ale Uniunii Europene pe fondul stresului pe care bugetele naţionale îl au. 

“Sunt grupuri care au cifre de afaceri de zeci de miliarde de euro şi nu plătesc fiscului din jurisdicţia în care îşi derulează grosul operaţiunilor aproape nimic. Asemenea lucruri nu sunt de acceptat. Acest aspect trebuie să facă parte din dialogul cu mediul de afaceri, cu instituţiile europene, şi între grupuri interne care îşi plătesc taxele şi impozitele şi cele care nu fac aşa ceva”, a explicat Dăianu. 

Oficialul BNR a menţionat faptul că piaţa internă este dominată de companii străine, fapt regăsit şi la nivelul pieţei Europene. Însă România prezintă anumite particularităţi care trebuie exploatate. 

“Avem nevoie de 7 - 8 poli de dezvoltare, în afară de Bucureşti, pentru a trage ţara în sus”, a mai spus Dăianu.