Dacia dă de pământ cu Renault, chiar pe terenul francezilor

Dacia dă de pământ cu Renault, chiar pe terenul francezilor

Luna septembrie a fost una slabă pentru Dacia pe piaţa natală a acţionarului său majoritar, Renault. Totuşi, producătorul român a avut performanţe mult mai bune decât ale Renault, salvând încă o dată cifrele de vânzări la nivel de grup.

Doar 4.533 de autoturisme ale producătorului român au fost înmatriculate în Franţa în luna recent încheiată, cu 14% mai puţine decât în septembrie 2011. În primele nouă luni din 2012, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză au înregistrat o scădere mai mică, de doar 2,7%, până la 60.813 unităţi, faţă de 62.519 vehicule în perioada ianuarie-septembrie 2011.

Chiar şi aşa, Dacia tot merge mai bine decât piaţa auto franceză în ansamblul său. În septembrie, aceasta a înregistrat o scădere de 18,3% a vânzărilor de maşini noi, până la 136.859 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2011. Vânzările PSA Peugeot Citroën au scăzut cu 5%, la 42.257 unităţi, iar vânzările grupului Renault au înregistrat un declin de 33,4%, până la 31.929 unităţi.

În primele nouă luni din 2012, piaţa auto franceză a înregistrat o scădere de 13,9% a vânzărilor de maşini noi, până la 1.430.832 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2011. În primele opt luni, vânzările PSA Peugeot Citroën au scăzut cu 18,4%, la 438.232 unităţi, iar vânzările grupului Renault au înregistrat un declin de 19,8%, până la 326.152 unităţi.