În fiecare zi luăm decizii care ne afectează viaţa într-un fel sau altul. Putem pleca dimineaţa de acasă şi ziua noastră să ia o altă turnură decât cea pe care o gândisem sau la care sperasem. Despre alegeri este vorba şi în filmul „Dacă aş rămâne”, regizat de R.J. Cutler, care poate fi văzut în toate cinematografele din ţară, fiind distribuit de Forum Film.
Rar vezi o sală de cinematograf redusă la tăcere într-atât încât floricelele şi băuturile răcoritoare să fie date uitării, iar pe ici, pe colo spectatorii să-şi şteargă ruşinat o lacrimă. filmul „Dacă aş rămâne” exact asta a reuşit, să foreze adânc în sufletele spectatorilor, uluiţi de faptul că un subiect atât de simplu, rupt însă din viaţă, poate debloca amintiri pierdute în negura timpului.
Întregul film este o declaraţie de dragoste adresată vieţii. Cel mai mărunt gest pe care îl facem spune totul despre noi, iar cei din jurul nostru pot alege să ne iubească sau dimpotrivă.
Mia (Chloë Grace Moretz) a simţit întotdeauna că nu se potriveşte familiei, ea iubind muzica clasică şi cântând la violoncel, mama (Mireille Enos), tatăl (Joshua Leonard) şi fratele (micul Jakob Davies) fiind rockeri. Cel de care se simte atrasă şi care reuşeşte să-i ţină până la urmă inima în palme cântă un alt gen de muzică decât cel pe care ea îl iubeşte.
Până la întâlnirea cu Adam (Jamie Blackley), Mia nu ştia ce înseamnă o petrecere, un concert rock, un sărut, o plimbare. Le învaţă pe toate în timp ce se îndrăgosteşte de Adam. „Cei doi se găsesc pentru că împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru muzică, iar relaţia lor este nuanţată şi complicată, lucru care m-a atras. Iar apoi, cât ai clipi din ochi, totul se schimbă fără nici o avertizare. A te gândi dacă vei mai vedea sau nu pe cineva din nou şi a putea să-i spui tot ce ai crezut mereu că vei avea timp să-i spui este foarte intens”, spunea despre rolul său actorul Jamie Blackley.
Filmul este o trecere în revistă a bucuriilor zilnice pe care nu se ştie de ce nu le mai vedem. Suntem prea ocupaţi cu alergătura după lucruri de care nu avem nevoie, prea atenţi la ce fac ceilalţi şi uităm că suntem în viaţă şi că putem alege să ne oprim şi să respirăm bucurându-ne de asta.
O zi în care zăpada nu contenea să se aştearnă, iar şcolile se închid determină familia Miei să renunţe la planurile obişnuite şi să aleagă să petreacă timp împreună mergând într-o excursie. Drumul cu maşina însă se termină brusc când tatăl Miei nu reuşeşte să evite un camion ce venea din direcţia opusă. „Dacă aş rămâne” devine astfel alegerea Miei. Cum membrii familiei ei au trecut deja graniţa dintre această lume şi cealaltă, Mia trebuie să găsească acel motiv care o determine să rămână. Poate cea mai frumoasă scenă din film este cea în care bunicul, interpretat de Stacy Keach, unul dintre greii Hollywood-ului în anii 70, îi oferă şansa de a pleca. O ţine de mână şi îi spune că talentul pe care ea îl avea, cel de a cânta la violoncel, l-a motivat întotdeauna şi că audiţia pe care ea a dat-o pentru Juilliard, recunoscută pentru studenţii ei fantastici, a fost dintre cele mai bune pe care el le-a văzut vreodată. Dacă muzica nu ar mai fi fost un motiv pentru ca ea să rămână, putea alege să plece. Impresionantă interpretare a acestui actor, care a jucat cândva rolul pictorului Mistral, al detectivului Mike Hammer sau al lui Barabas în producţia lui Zeffirelli, “Iisus din Nazareth”.
Muzica este cea fără de care filmul nu ar fi fost un întreg. Tocmai întâlnirea dintre multitudinea de genuri, Zoltan Kodaly, Bach, Buzzcocks, Beck, Sonic Youth, Blondie, Iggy Pop sau The Dandy Warhols, este un element definitoriu incontestabil în film.
N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit este şi concluzia Miei. Chiar scena în care îşi aminteşte de clipele petrecute alături de familia ei şi prietenii noi, când violoncelul ei îşi amestecă notele cu chitara lui Adam lângă un foc de tabără făcut în curtea casei exact despre asta vorbeşte. Despre faptul că fericirea noastră depinde de noi şi de nimeni altcineva. Una dintre cele mai frumoase pledoarii pentru viaţă acest “Dacă aş rămâne”. Un film fără efecte speciale, în care oamenii se ascultă unul pe altul, îşi vorbesc, se iubesc, cântă, se ceartă, plâng, zâmbesc, se răzgândesc. Un film care ne reaminteşte că înainte de toate suntem oameni. O poveste care vă va atrage prin simplitate şi poezie, prin unicitatea modului în care este relatată.
Prinsă între viaţă şi moarte, Mia are o ultimă decizie de luat, care va fi hotărâtoare nu doar pentru viitorul ei, ci pentru întregul ei destin... Iar alegerile pe care le facem din iubire pot transforma totul.
Recomandările noastre
