„Este vai de țara noastră. Ce generație de copii vom avea?

Se vorbește foarte mult despre fonduri europene care se cheltuiesc aiurea, fără rost, sau și le însușește câte un primar de comună, oraș, județ. Nu s-a gândit niciunul pentru a-și ajuta nevoiașii cu 4-5 copii, nu numai la Paște și Crăciun, cu câte o sacoșă de dulciuri, ci a investi în niște module de beton sau fier pentru acele familii și să-i oblige să-și facă curățenie în ogradă. Dacă le dai un ajutor social scapi de ei și gata cu obligația de primar, dar implică-te în a le face un fel de instructaj atât bărbaților cât și femeilor în a păstra bani pentru îngrijirea copiilor, nu a-i da la cârciumă. Ce văd la televizor: case dărăpănate cu cârpe în geamuri, cartoane în loc de uși, copii murdari, nespălați, rar mai sunt și îngrijiți. Acest aspect dezolant care se perpetuează la televizor- ne mai mirăm ce reputație proastă avem peste graniță. Este vai de țara nostră, ce generație de copii vom avea în viitor, cu atâția copii săraci și analfabeți? Oare aceste partide și oamenii lor- parlamentari, deputați, senatori și alți conducători- se gândesc numai la voturi? Din punctul meu de vedere, ca o pensionară care a muncit 35 de ani și știe ce înseamnă munca și răspunderea, acestor conducători ai timpului prezent chiar nu le trece prin cap a-și ajuta aproapele? Ideea mea pentru module din fonduri europene ar fi o soluție civilizată pentru acei oameni năpăstuiți. O parte dintre ei au și copii care învață bine, chiar nu se poate a le crea și lor un loc civilizat? Primarii au obligația să-i pună la treabă, a săpa în jurul casei, a semăna legume, a le da semințe dacă nu au și a-i controla. Ar fi mai multe de spus, dar mă opresc aici… cu altă ocazie.

Cu respect, Maria Dumitriu – București

SUNT

În dimineaţa aceasta sunt Ţărm Cântând imens. Abstract. Iar tu eşti mare Toată materia este adâncă şi de miere Valurile sunt şoaptele noastre sfâşietor ameţitoare

La prânz eu sunt rădăcina adâncă şi grea Tu eşti plopul melodios şi foşnitor Frunzele sunt ţipetele noastre căutându- se

În înaltul cerului strălucitor ţipător

La apus eu sunt zarea înroşită a lumii Tu eşti câmpia încărcată de flori, de ninsoare

Ne strângem unul pe altul în braţe ne topim

Devenind osia universului dureros orbitoare

Noaptea tu eşti materia ca o lavă fierbinte

Eu sunt universul care te-nconjur, te mângâi

Stelele sunt cuvintele noastre arzând În veci iubito cu tâmpla pe pieptul meu rămâi!

Ștefan Dumitrescu