„Noi am început acest proces de tranziţie, de la mine către un nou PMP, odată cu ocuparea funcţiei de preşedinte al partidului de către Eugen Tomac. Astăzi suntem, dacă veţi da un vot pozitiv, suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului.

Când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţă de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului, pentru că faţa partidului trebuie să se schimbe şi partidul trebuie să evolueze”, a precizat duminică Băsescu, în şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

El a adăugat că prin propunerile sale – Theodor Paleologu, candidat din partea PMP la alegerile prezidenţialeşi Mihail Neamţu, purtător de cuvânt şi şef de campanie al partidului -, Partidul Mişcarea Populară „se va muta în altă categorie decât cea de tip PMP, Pro România, la limita de jos a solvabilităţii politice”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lăudat alegerea lui Paleologu pentru a merge în campania electorală şi a arătat că speranţa lui este să „în încurce” atât de rău pe Viorica Dăncilă şi Dan Barna încât niciunul dintre ei să nu ajungă în turul 2.

„Are multe calități care îl recomandă ca un candidat care dacă ar câștiga ar fi un bine pentru România. Eu sper să îi încurce rău pe Barna și pe Dăncilă. Încurcatul ăsta s-ar putea să facă ca niciunul din cei doi să nu intre în turul doi așa cum speră, și să le facem o surpriză”, a declarat Traian Băsescu.

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale va fi Theodor Paleologu, a decis, duminică, conducerea partidului, la propunerea lui Traian Băsescu. Paleologu a anunțat că principala sa temă de campanie va fi educația.

„Îmi propun să fac din această campanie electorală ceva cu totul nou, anume un imens exercițiu pedagogic la scara întregii națiuni. Vor fi cursuri pro-bono la scară națională și convingerea mea este că totul începe și se termină cu educația. Educația va fi una dintre marile mele teme de campanie. Eu consider că e destul de rușinos faptul că doi foști profesori nu sunt în stare să vorbească fără fițuici, anume citesc prost texte proaste scrise de consilieri proști. De aceea am considerat că e important să mă implic. Nu aveam această dorință inițial, dar am considerat că trebuie să o fac pentru că e vorba de cum ne prezentăm față de noi înșine, dacă ne convine ca disputa să fie în ultimă instanță între două persoane care nu au cu adevărat autonomie și anvergura necesară pentru funcția de președinte al României”, a declarat Theodor Paleologu, la finalul ședinței Colegiului Național al PMP.

 

Te-ar putea interesa și: