Informaţia a fost confirmată de reprezentanţi ai Uniunii Teatrale din România (UNITER). Decesul regizoarei a fost anunţat şi pe pagina de Facebook a Casei de producţie a TVR, scrie Agerpres.

Cătălina Buzoianu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, s-a născut la 13 aprilie 1938, la Brăila. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1965-1970), la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu.

Ea și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și are doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București), și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume recunoscut în comunitatea teatrală. Cătălina Buzoianu are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii.

Te-ar putea interesa și: