Cutremur în Japonia. O alertă de tsunami a fost emisă

Cutremur în Japonia. O alertă de tsunami a fost emisă Cutremur. Sursa foto: Arhiva EVZ

Japonia. Joi, un cutremur de magnitudine 7,1 a avut loc la sud-vest de Japonia, fiind urmat de avertizări privind posibilitatea unui tsunami.

Anterior, postul public NHK a raportat că seismul a fost estimat inițial cu o magnitudine de 6,9.

Cutremur puternic în Japonia

Autoritățile au emis alerte pentru un posibil tsunami cu o înălțime de un metru pe coasta pacifică a insulelor vestice Kyushu și Shikoku, conform NHK.

În prefectura Miyazaki din Kyushu, au fost deja observate valuri cu o înălțime de 20 de centimetri.

Nu se știe momentan dacă au fost victime sau pagube grave în urma puternicului seism, potrivit Reuters.

Tsunami

Tsunami. Sursa foto: Elias/ Pixabay

Seism în centrul Japoniei, în luna iunie

La începutul lunii iunie, un cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA). Autoritățile nu au emis alertă de tsunami.

Cutremurul, resimțit la ora 06.31, a lovit peninsula Noto, care fusese deja grav afectată de un seism pe 1 ianuarie, incident ce a dus la moartea a peste 230 de persoane.

Conform NHK, autoritățile locale au raportat că nu au fost înregistrate pagube.

Seism

Seism. Sursa foto: Angelo Giordano/ Pixabay

Japonia, lovită adesea de seisme puternice

JMA a raportat că, la zece minute după primul seism, a avut loc o replică cu magnitudinea 4,8.

Japonia, cunoscută pentru frecvența cutremurelor, aplică reguli de construcție foarte stricte pentru a minimiza impactul acestora.

În plus, cetățenii sunt informați constant despre măsurile de urgență pentru a face față dezastrelor naturale.

În 2023, Japonia a înregistrat 2.227 de cutremure cu o magnitudine de 1 sau mai mare pe scara Shindo, conform JMA.

Catastrofa de la Fukushima din martie 2011, care a devastat regiuni întregi din nord-estul țării și a cauzat aproximativ 20.000 de victime, rămâne una dintre cele mai mari de acest gen.

Un seism subacvatic cu magnitudinea de 9,0 a provocat atunci un tsunami masiv pe coasta de nord-est a țării.

Ne puteți urmări și pe Google News