„Cumințenia Pământului” va merge la Muzeul Național de Artă

„Cumințenia Pământului” va merge la Muzeul Național de Artă

Opera lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului” va fi mutată, până la finalul lunii octombrie, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), a anunțat miercuri ministrul Culturii, Corina Șuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 Cum a luat ministrul această decizie? Iată anunțul scris pe pagina sa de socializare: Opera „Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși va fi mutată până la finalul lunii octombrie la Muzeul Național de Artă al României - MNAR. Ca urmare a argumentelor Consiliul Științific de la MNAR transmise Ministerului Culturii astăzi, a consultărilor și discuțiilor purtate cu experți din domeniu în ultima săptămână, dar și a faptului că mutarea la Muzeul Satului așa cum a fost intenționată ridică o serie de probleme tehnice de reconfigurare a spațiului care nu pot fi rezolvate în intervalul stabilit, consider, în acest moment, că revenirea asupra deciziei de a amplasa lucrarea lui Constantin Brâncuși la Muzeul Satului este una oportună și echilibrată. Mulțumesc tuturor pentru discuțiile deschise și argumentate pe care le-au inițiat”.

Și-ar fi dorit, totuși, ca opera brâncușiană să rămână la Muzeul Satului. „Reafirm convingerea mea personală că dialogul între spațiul muzeal dedicat satului și această operă a lui Brâncuși, icoană a modernității, ar putea reprezenta o abordare dinamică, interactivă și originală. Nu pot să ignor însă, amploarea reacțiilor venite din domeniul legitim al expertizei muzeale”, a adăugat minsitrul.