Fondul Brâncuși, o nouă afacere?

Fondul Brâncuși, o nouă afacere?

Guvernul României a dat bani pentru „Cumințenia Pământului”. Afacerea aceasta s-a încheiat. Dar a apărut una nouă

Ministerul Culturii a anunțat, ieri, constituirea Fondului Brâncuși, care „va avea ca scop achiziționarea operelor de artă contemporană și a celor care aparțin tezaurului patrimoniului cultural național”. Adică? Chiar dacă la subscripția publică pentru achiziționarea operei lui Brâncuși s-a reușit strângerea doar a 1.273.668 de euro (din 6 milioane), autoritățile române consideră acest rezultat un succes. Drept pentru care au deschis o nouă „afacere”, acest fond, în care se așteaptă să curgă bani de la iubitorii de artă. Fondul va fi alimentat și de stat. „Fondul Brâncuși asigură accesul la opere de valoare culturală deosebită, încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat. Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)”.

Mândrie

Deocamdată este ideea, de care ministrul Culturii, Corina Șuteu (foto mic), este foarte mândru: „Sunt foarte, foarte mulțumită că în mandatul meu am reușit să creez acest fond, pe care oricum aș fi vrut și ași fi putut să îl creez oricând, dar acum a fost o ocazie ideală”. Adică imboldul a venit de la „entuziasmul” românilor... dovedit la cumpărarea „Cumințeniei Pământului”. Cum va funcționa acest Fond? „Se va da o ordonanță sau o hotărâre de guvern, trebuie să discutăm care este cea mai bună soluție, care va permite AFCN să utilizeze acești bani. Până acum nu avea posibilitatea. Se va crea un fond separat AFCN”, ne-a spus ministrul.

Cum se cumpără operele de artă? „Achizițiile se vor face pe baza selecției unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii. Aceasta va avea șapte membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale”, după cum informează Guvernul. Cine sunt ei? „Acum nu știu cine va fi în acest comitet”, ne-a precizat, ieri, ministrul Culturii. Domnia sa nu avea o listă cu opere care i-ar plăcea să fie ale poporului. Abia peste 30 de zile vom afla exact cum se va pune în practică visul ministrului, vis care nu este nou. Aceeași idee o avea și fostul ministru, Vlad Alexandrescu, în primăvară.

Cumpărarea „Cumințeniei Pământului” a stat mult timp sub semnul întrebării, pentru că banii nu s-au strâns, iar autoritățile nu dădeau nicio variantă. Dar au fost și oameni care s-au gândit că totul se va rezolva în apropierea alegerilor. Apare o nouă întrebare: de ce a fost nevoie de înființarea unui nou organism care să

Gazda „Cumințeniei”

Sculptura „Cumințenia Pământului” va fi găzduită în curând de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, spune Ministerul Culturii. În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie. „Cumințenia Pământului” va fi achiziționată prin completarea sumei necesare de către Guvernul României prin bugetul Ministerului Culturii”, ne liniștește Guvernul. Suma totală plătită pentru operă este de 11 milioane de euro. Primele 5 milioane au fost date tot de Guvern.