Festivalul noilor măsuri fiscale pe care Guvernul vrea să le adopte, continuă atât sub cupola Parlamentului, cât şi la Palatul Victoria.

Nu mai departe de joi, a ieşit scandal la Guvern. Premierul Marcel Ciolacu anunţase veste bună, că noile măsuri fiscale vor determina creşterea salariilor în construcţii. Joi, când s-au întâlnit la Guvern şi au făcut calculele, le-a dat cu virgulă. Cu virgulă şi cu minus. Ministrul de la Finanţe, Marcel Boloş, după prima uluială care l-a lovit când a văzut rezultatul „creşterilor”, adică, aşa cum se spunea odată, pe vremea lui Văcăroiu, creştere negativă, mai pe înţeles scădeau, îl loc să crească, şi-a scos creionul chimic de după ureche şi a mai socotit încă o dată. „Artimetica” naibii!

I-a dat tot cu minus. Marcel Ciolacu s-a enervat şi l-a certat pe şeful finanţelor. Certat şi înlăcrimat a plecat Boloş de la şedinţă, de-a udat şi pavajul din curtea Palatului Victoria, dar cu salariile celor care muncesc în construcţii tot nu s-a rezolvat. Scad sau cresc? Aceasta-i întrebarea, rămasă, deocamdată cel puţin, fără răspuns. Poate se mai adună şi mai socortesc o dată. Poate Boloş schimbă „crionul chemic” de contabil cu un stilou Conway Stewart Westminster Teal Pen, sau împrumută La Modernista Diamonds, făcut de Caran D’Ache, cel pe capacul căruia Antonio Gaudi a împrăştiat 5.072 de diamante.

Că alea sunt făcute pe barosăneală, nu ca chemicul de tâmplărie a lui Boloş, şi s-ar putea să dea cu plus la socoteala salariilor celor care-şi rup şalele sub sacii de ciment pe şantiere. Păcat că a dispărut în construcţii obiceiul din balada „Meşterul Manole”. Nu se mai aplică de atunci, pentru că Ana era şi casiera şantierului. Au zidit-o cu banii oamenilor la ea şi nu mai ştiau în care dintre pereţi o îngropaseră. Din acea vreme e problema cu banii în construcţii.

Gălăgia asta, pancartele din Parlament purtate de deputaţi şi senatori ca manifestanţii la 23 August, strigătele şi invectivele, ascund în spatele lor şi părţi mai silenţioase. Mai întunecate. Care, speră cei de drepata-stânga de la guvernare să treacă neobservate, noi fiind ocupaţi cu vizionarea bâlciului.

I-auziţi aici prevedere, pe care nimeni nu a făcut scandal, deşi ne priveşte pe toţi, pentru că într-o zi, fiecare dintre noi va fi pensionar: „Întrucât calculul dreptului de pensie va fi influențat și de numărul de ani realizați peste un anumit stagiu de cotizare, acesta poate fi un factor care va determina prelungirea vieții profesionale, chiar și până la 70 de ani, la opțiunea persoanelor, condiționată de acordul angajatorilor.”

Încercări de a creşte vârsta de pensionare la 70 de ani au mai fost şi în anii trecuţi. Dar mai pe faţă decât aceasta. În 2022, Raluca Turcan dădea asigurări că nu există în Parlament o lege a creşterii vârstei de pensionare, deşi ea trecuse deja de una dintre camere. Oricum, pe Raluca Turcan nu o interesează acest subiect, deoarece ea nu ştie exact ce vârstă are. Să ne uităm la statistică. Cea a Eurostat. Acum, speranţa de viaţă în România este de 73,6 ani. Bărbaţii trăiesc în medie 70,4 ani, iar femeile până la 78,3 ani. Avantaj ele.

Să revenim la durata medie a vieţii unui bărbat. 70,4 ani. Medie. Asta înseamnă că jumătate dintre bărbaţii patriei noastre, mor înainte de a împlini 70 de ani. Dacă, pe şest, va creşte vârsta de pensionare, cel puţin jumătate dintre contribuabilii care s-au spetit ani la rând achitându-şi cotizaţiile la fondul de pensii, nu vor mai apuca niciun leuţ din ei. Familiile vor primi în schimb un ajutor de înmormântare de la stat. De asemena, mulţi dintre cei care vor supravieţui barierei de 70 de ani, vor apuca să mănânce pensia doar câteva luni sau doi-trei ani, după ce au cotizat zeci de ani. După aia, tot un ajutor de înmormântare pentru familii.

Atât! Şi restul de bani? Restul de bani, prin portbagajele buzaţilor împrăştiaţi prin toate judeţele patriei, care oricum ridică media speranţei de viaţă la bărbaţi.

În primăvară, pentru că în Franţa, cabinetul condus de Élisabeth Borne a crescut vârsta de pensionare de la 62, la 64 de ani, protestatarii aproape au dat foc Parisului şi altor mari oraşe franceze. Poate nu este lipsit de sens faptul că la ei, pe 14 iulie 1789 a căzut Bastilia, în timp ce la noi şi astăzi, Fortul 13 de la Jilava, dăinuie.

Editorialul poate fi urmărit AICI