La finalul crizei se considera că partidele progresiste vor avea de beneficiat politic. S-a dovedit însă că era fix invers.
Preocupările ecologice păreau un lux inutil, în condițiile în care gazul era ieftin, iar emisiile de dioxid de carbon se prăbușiseră odată cu activitatea economică. Apelurile privind restricționarea armelor de foc și reforma sistemului penitenciar s-au lovit de un zid în fața creșterii ratei criminalității. Apelurile repetate ale lui Trump ca America să treacă „înapoi la muncă” au rezonat bine la susținătorii lui din zonele rurale și suburbane, care considerau că au mai puțin a se teme de virus și tindeau să-și evalueze riscul personal după alte tipare decât elitele urbane.
S-a instalat totodată o atmosferă belicoasă. Regimurile lovite pe plan economic - China, Rusia și Iranul în special - au cătat să potolească nemulțumirea internă prin aventuri externe. Recrutările în armată au luat amploare peste tot, în parte și ca o formă de ameliorare a șomajului, dar și dintr-un sentiment de teamă. Printre paradoxurile crizei Covid-19 se numără acela că ea a unit lumea cum nu s-a mai întâmplat vreodată, printr-o experiență comună a carantinei și autoizolării - dar concomitent a și fragmentat-o mai rău ca niciodată, transformând țările în state pe picior de război și în vecini nervoși.
Nu totul a fost sumbru. Adulții au citit mai multe cărți, le-au acordat mai mulă atenție soților și copiilor, și-au sunat mai des părinții bătrâni, au făcut alegeri mai calculate pe plan financiar și s-au gândit mai profund la ce-și doresc cu adevărat în viață. În timp, acest gen de aprofundare spirituală își va scoate cu siguranță la lumină beneficiile.
Ne puteți urmări și pe Google News
Deocamdată însă, America așteaptă inaugurarea celui de al 46-lea președinte al ei, Michael Richard Pence”.
Recomandările noastre
