Chiar dacă înscrierile oficiale la BEC vor avea loc mai tîrziu, știm sigur că unul dintre candidați va fi Klaus Iohannis. Și-a anunțat intenția de a candida cu un an în urmă, a sacrificat un an de mandat pentru exercițiul electoral pur și simplu, abandonînd condiția de președinte pentru cea de candidat al PNL.
Responsabili cu strîngerea de semnături sînt nu doar PNL, dar și SRI și SIE, cele două instituții care și-au axat activitatea din 2019 pe îndeplinirea Operațiunii Să-l votăm pe Klaus Iohannis în timp ce doarme! Altfel spus nu cîștigării de către președinte al unui al doilea mandat, ci cîștigării fără nici cel mai mic efort, fără nici cea mai mică bătaie de cap. În aceste condiții știm sigur că Klaus Iohannis e unul dintre candidații la președinție la scrutinul din noiembrie 2019. Klaus Iohannis e însă președinte în exercițiu. În postdecembrism, au fost și alte alegeri prezidențiale în care președintele în exercițiu a candidat pentru un nou mandat. O privire aruncată asupra istoriei recente ne dezvăluie date semnificative despre situația președinților în exercițiu care au candidat pentru un al doilea mandat. Ion Iliescu a candidat pentru un nou mandat la alegerile din noiembrie 1996.
Sărim direct la alegerile din noiembrie 1996, deoarece pe cele din mai 1990 și septembrieoctombrie 1992 nu le considerăm edificatoare pentru pluralismul politic minim. A avut drept contracandidat pe Emil Constantinescu, din partea CDR, dar și pe Petre Roman din partea PD. La guvernare se afla din 1992 partidul lui Ion Iliescu, PDSR. Campania electorală a fost dominată de atacarea în valuri a lui Ion Iliescu de către principalii contracandidați, de la Emil Constantinescu pînă la Gheorghe Funar. Atît Corneliu Vadim Tudor, cît și Gheorghe Funar trecuseră în Opoziție după spargerea Patrulaterului Roșu. Ion Iliescu a fost atacat în principal ca responsabil pentru guvernarea PDSR. Scrutinul din noiembrie 1996 a fost prezentat de adversarii lui Ion Iliescu ca o schimbare a întregului regim. De altfel sloganul CDR a fost Schimbarea. Ion Iliescu a cîștigat totuși primul tur de scrutin cu 32,25 %. L-a pierdut pe al doilea. Ar fi cîștigat dacă Petre Roman nu i-ar fi dat în al doilea tur voturile sale, Voturi obținute, culmea! de la electoratul lui Ion Iliescu, electoratului fostului FSN. Pentru gestul său, Petre Roman a fost răsplătit cu funcția de președinte al Senatului. Alianța cu CDR a fost catastrofală pentru PD-ul lui Petre Roman. Un sondaj de opinie din perioada 23-28 octombrie 1996 dădea următoarea clasificare: Ion Iliescu – 32% Emil Constantinescu – 28% Petre Roman – 21,50% György Frunda – 6% Corneliu Vadim Tudor – 3,50% Gheorghe Funar – 2% Ion Iliescu a candidat la alegerile din 2000. N-ar fi cîștigat dacă nu ar fi fost, scoasă din pălăria Sistemului, Diversiunea cu Vadim Tudor. Liderul extremist a intrat în turul al doilea. Electoratul de Dreapta s-a precipitat să aleagă răul cel mic. Pe Ion Iliescu, adică. Șmecheria a fost reeditată în Franța lui 2017. S-a făcut în așa fel ca în finală să ajungă Marie Le Pen.
Emmanuel Macron, candidatul Sistemului, n-a avut nici o problemă s-o bată. Radu Portocală atrage atenția, în cartea sa despre Diversiunea Miracolul Macron, că Frontul Național e lăsat dinadins și stimulat chiar pe scena politică a Franței pentru a fi folosit, cînd e nevoie, ca sperietoare a Republicii. În 2000, Ion Iliescu a avut totuși avantajul că PDSR era în Opoziție. Candidații Dreptei au purtat povara unei guvernări dezastruoase. La alegerile din 2000 președintele în exercițiu, Emil Constantinescu, n-a mai participat. Inițial el și-a exprimat dorința de a candida. Însă pe 17 iulie 2000, într-o transmisiune tv de la Palatul Cotroceni, Emil Constantinescu și-a anunțat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat în alegerile prezidențiale. La vremea respectivă am pariat cu Aura Țițirigă (eram director la ziarul Azi, iar ea, redactor șef) că anunțul ține de o manevră electorală. Emil Constantinescu – ziceam eu – va reveni asupra deciziei, în clipa cînd electoratul de Dreapta îl va implora să candideze. Am pierdut pariul. Asta nu înseamnă că nu cred în continuare că era vorba de o manevră. Istoricii – unii – susțin că sondajele îl dădeau perdant. Emil Constantinescu se prăbușise împreună cu CDR. Traian Băsescu a candidat pentru al doilea mandat la alegerile din 2009. La primul tur a ieșit pe primul loc cu 32,44% din voturi. Principalul contracandidat a fost Mircea Geoană din partea PSD.
Din partea dreaptă a avut drept contracandidat pe Crin Antonescu de la PNL. Mircea Geoană a obținut în primul tur 31,15% din voturi. Crin Antonescu a obținut 20,02% din voturi. În al doilea tur, din 6 decembrie 2009, Traian Băsescu a obținut 50,34%, cîștigînd astfel alegerile. Contracandidatul său, Mircea Geoană, a obținut 5.206.747 voturi, adică 49,66%. Rezultatul strîns și-a avut cauza în faptul că voturile lui Crin Antonescu n-au mers la Traian Băsescu toate, deși Crin Antonescu ceruse să se voteze după conștiință. Acest fapt își are cauza în atacurile lui Crin Antonescu dinaintea primului tur la adresa lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost candidatul cel mai atacat de ceilalți candidați. Acestei realități i s-a adăugat cea a unei Coaliții politico-mediatice antiBăsescu unică în postdecembrism. Partid de guvernămînt era PDL. Traian Băsescu a trebuit să ducă și povara guvernării. Prin raportare la ceilalți președinți care au candidat pentru un al doilea mandat, Klaus Iohannis are următoarele aspecte: 1. Beneficiază de o guvernare aparținînd PSD. Prin urmare candidatul PSD e atacat sistematic de către Klaus Iohannis ca responsabil de dezastrul Guvernării. Nici un președinte n-a avut pleașca de a se confrunta cu un candidat de la PSD aflat în funcția de premier. Singurul contracandidat serios pentru Klaus Iohannis e Dan Barna, din partea Dreaptă. Greu de crezut că Dan Barna va intra în turul al doilea în locul lui Klaus Iohannis. Sondajele de opinie îl dau pe Klaus Iohannis cîștigător al primului tur cu 43%. Candidatul PSD, Viorica Dăncilă are doar 18%.
Dan Barna, din partea USR, are 15%. Klaus Iohannis nu e atacat de nici unul dintre ceilalți candidați. Nici măcar de candidatul PSD. De presă nici nu mai vorbim. Asistăm astfel la o Coaliție politico-mediatică inițiată și dirijată de Sistem avînd drept slogan Să-l votăm pe Klaus Iohannis în timp ce doarme! 2. Spre deosebire de Traian Băsescu, Klaus Iohannis a dus o viață dulce în regimul PSD. Partidul lui Liviu Dragnea, deși deținător al unei majorități unice în postdecembrism prin rezultatul votului, nu i-a pus probleme de supraviețuire președintelui. Nici măcar nu s-a încercat suspendarea. 3. E greu de crezut că Klaus Iohannis nu va obține chiar și dormind un al doilea mandat. Abia după victorie vor începe adevăratele probleme pentru Klaus Iohannis. PSD va pleca de la guvernare. Klaus Iohannis va avea un guvern al său și prin asta responsabilitatea guvernării. Asta nu va avea nici o importanță. Klaus Iohannis va fi la al doilea mandat. Nu va risca să nu mai fie ales. A avut norocul, norocul chior, de a deține primul mandat cu un Guvern PSD. A fost suficient să dea din gură împotriva PSD. Văzînd cum se aranjează lucrurile pentru Klaus Iohannis ești tentat să crezi că incredibila victorie a PSD din decembrie 2016 a fost o Diversiune pusă la cale pentru ca Klaus Iohannis să cîștige un al doilea mandat fluierînd. Așa de mult l-a ajutat guvernarea PSD să cîștige capital politic fără să facă nimic timp de cinci ani.
Recomandările noastre
