Directorii de şcoli vor trebui să fie buni manageri, să ştie să comunice cu presa şi să aibă în minte un singur gând: cum să facă să le fie elevilor mai bine.
Noii conducători de şcoli vor trebui să nu mai semene cu profesorii care merg la ore şi apoi semnează teancuri de hârtii. Din contră. Directorii viitorului vor trebui să ştie cum să realizeze un proiect, să nu fugă de presă chiar dacă nu au nimic de ascuns şi să înveţe că o unitate de învăţământ este ca o afacere din care nu ies bani, ci cetăţeni bine pregătiţi şi gata să se arunce pe piaţa muncii. Degrevarea de ore a fost primul pas în crearea noului prototip de director, dar ceea ce-l va transforma pe profesorul care se plimba cu catalogul sub braţ pe holurile şcolii şi răspundea la „Bună ziua, domnule director” sunt trainingurile prin care va învăţa cum trebuie să se adapteze noii fişe a postului. Astfel, peste 3.000 de angajaţi ai Ministerului Educaţiei vor fi şcoliţi pe bani europeni pentru a deveni directorii ideali de şcoli. La începutul programului, şase profesori au cunoscut experţi din alte ţări, iar în prezent, 252 de profesori, directori de unităţi şcolare şi de inspectori şcolari parcurg cursuri de formare în acest scop. Aceştia din urmă vor fi formatori pentru alţi colegi care îşi doresc să aibă funcţii de conducere în unităţile şcolare. Cursuri de făcut directori La unul dintre cursurile despre integritate şi transparenţă organizate recent la Sinaia, dascălii au învăţat printre altele şi cum să înlesnească relaţiile cu presa, cum să-şi vândă realizările şi să-şi popularizeze premianţii. „Într-o zi a intrat în cancelarie un reporter însoţit de un cameraman şi în scurt timp toţi profesorii care erau acolo au dispărut. Le dăduse directorul acceptul de a filma dar nimeni nu a mai rămas...”, a explicat un profesor despre atitudinea pe care o au profesorii faţă de presă. Cursurile au urmărit ca profesorii să deprindă anumite calităţi de lider sau cum să adopte transparenţa instituţională. „De pildă, să gândească pe termen lung şi să poată asigura elevilor şcolii un viitor. Dacă am câştigat la NASA premiul cu elevii, viziunea mea ca director de şcoală ar trebui să fie aceea de a pregăti elevii care să se poată angaja la NASA. Este foarte posibil, este un plan durabil. Ca director trebuie să fac totul pentru succesul elevului” , a explicat Megdonia Păunescu, managerul proiectului „Profesionişti în managementul educaţional preuniversitar”. Pe lângă planurile pe care trebuie să şi le facă, directorul ideal al unei şcoli trebuie să aibă şi calităţi de manager, să fie altruist, să ştie să facă faţă confruntărilor cu presa, să ştie să gestioneze situaţiile de criză, dar şi să ia decizii în mod transparent pentru a le transmite comunităţii şi pentru a elimina eventualele suspiciuni de corupţie. Trebuie şi să aibă calitatea de a atrage fonduri pentru a susţine programele şcolare. Viitorul director învaţă acum toate aceste deprinderi la cursuri predate de specialişti. „Totul este focalizat pe reuşita elevului. Acesta este scopul acestor cursuri dar şi de a îmbunătăţi sistemul pentru că, de cele mai multe ori, maniera de abordare nu este cea adecvată. Iar unul dintre cursuri este făcut pentru a conştientiza importanţa transparenţei în actul de conducere”, a completat Megdonia Păunescu. Cursurile fac parte dintr-un program UE, iar scopul acestora este de a face trecerea de la managementul educaţional spre leadership focalizat pe reuşita elevilor.