Cum și-au luat românii adio de la Ion Creangă. Marele scriitor le-a întristat prietenilor săi Anul Nou 1890

Cum și-au luat românii adio de la Ion Creangă. Marele scriitor le-a întristat prietenilor săi Anul Nou 1890.

Se știe că Ion Creangă adora celebrarea sfârșitului de an încă din copilărie. A redat cu mult umor, momentul „umblării cu plugul” în perioada cât a fost la Humulești. Vorbea de vacanța de Crăciun și de Anul Nou ca nimeni altul. Deși era născut primăvara. în martie, Ion Creangă iubea iarna și învățător fiind la Păcurari. unde avea să îi fie dascăl chiar viitorului scriitor Eugeniu P Botez, rămas în memorie ca Jean Bart. obișnuia să-i învețe pe copii cum se conducea sania pe derdeluș.

Ion Creangă și necazurile vieții

Ion Creangă a suferit de mai multe boli, holera de care amintește în copilărie, dar și de epilepsie, boală pe care se pare că a moștenit-o de la mama sa, Smaranda Creangă. De fapt, boala s-a activat pe fondul crizelor prin care viața lui Creangă a trecut: diacon fiind, a divorțat de soția sa, care l-a lăsat să crească singur copilul lor, apoi, fiind rebel a fost caterisit.

Tragedia a venit pentru că această caterisire, adică excludere din rândul diaconilor și preoților i-a atras, în conformitate cu obiceiul vremii și excluderea din învățământ din ordinul lui Gheorghe Chițu, ministru al Instrucțiunii. A fost reprimit atunci când Titu Maiorescu a intrat în Guvern și a primit postul din Păcurari, parcurgând pe jos distanța Păcurari-Țicău. Anul 1889, îl găsea pe Creangă pensionat fiindcă fusese nevoit să ceară concediu chiar și un an pentru a se trata la Slănic Moldova din cauza epilepsiei. Creangă primise un regim draconic la care nu voise să se înhame.

Marele scriitor și ultima jumătate a anului 1889

Fără îndoială, vestea care l-a lovit pe Creangă decisiv în 1889, a fost cea din 15 iunie, când a aflat că prietenul său Eminescu a murit în sanatoriul de pe Strada Plantelor, Scrisorile anterioare ale  lui Creangă îi cereau să lase Bucureștiul și măcar să mai vină la Iași, unde să cutreiere iarna în sanie Ciricul, or să mănânce sarmale făcute de Tinca, de Crăciun.

Ultima zi din viață

Istoricii literati a reconstituit ultima zi din viața marelui sscriitor. Pe 31 decembrie 1889, Creangă se simte bine. E nerăbdător să plece din Țicău, pe jos, în centrul Iașului unde urma să asculte o cuvântare în materie de educație, Era pensionar, dar autor de Abecedar fiind (Metodă nouă de scriere și cetire), se simțise dator să meargă. Știa că urma să consume delicoasele gogoși cu cremă de ciocolată de la una din marile confiserii ale Ieșilor. Evident, mai avea ocazia să bea și o oală de vin, ori măcar câteva pahare de coniac.

După întâlnire, Creangă bea câteva pahare de coniac, alături de un coleg profesor care își amintește că l-a refuzat pe Creangă să se oprească la Bolta Rece. Anterior, Creangă și amicul lor luaseră celebrele gogoși cu cremă. Creangă dăduse doi galbeni și luase într-un pachet, destule gogoși cât să aibă cu Tinca și pentru Anul Nou dar și să mânânce pe drum. Unele surse spun că el ar fi apucat să ajungă acasă, după care s-a întors la fratele său, Zahei, care preluase tutungeria sa de pe Strada Goliei. Alții spun că a trecut pe la Zahei să lase dulciuri nepoților lui și nu a mai ajuns acasă.

Cert este că încălzit bine de coniacurile consumate, având grijă să mânânce gogoși calde, Ion Creangă a început să se simtă rău. Aluatul cald, alături de coniac i-au provocat un atac de apoplexie pe care l-a suferit în tutungeria lui Zahei, căzând fprp suflare. Fratele lui l-a dus în Țicău.

Ion Creangă - ultimul drum pe 2 ianuarie 1890

Primarul Vasile Pogor, coleg la Junimea i-a făcut loc de locul de veci de la Eternitatea. Tinca și fiul lui Creangă au găsit banii pe care scriitorul îi pusese la saltea și au reușit cu o parte din ei și cu ajutorul prietenilor să cumpere cele de trebuință pentru ănmormântare. Restul banilor au fost folosiți pentru editarea operei sale.

Așadar, în a doua zi a anului 1890, învățătorul Creangă era dus la Cimitirul Eternitatea din Iași, Coroane de flori îi acopereau sania mortuară, alături de flori. Elevi, studenți, inclusiv Nicolae Iorga au mers la procesiune. Folclorul urban spune că unul dintre ciocli a alunecat în timp ce sicriul era dus pe năsălie spre groapă și Creangă ar fi căzut din sicriu, Tinca ar fi spus jelind: „Ioane, nici acuș nu te liniștești”, semn că i-a părut rău că moare. Dincolo de această mențiune, este cert că Ion Creangă a murit prematur la 52 de ani, în ultima zi a anului 1889.

Casa lui din Țicău, trecută de la început pe numele Tincăi a continuat să fie loc de vizită. Banii pe care Tinca îi primea erau dați pe băutură, Tinca murind în 1912, din cauza alcoolismului, Era cu 16 ani mai tânără decât scriitorul, fiind născută în 1853.