Dacă Paştile a fost prăznuit încă de la început de toată lumea creştină, au existat, totuşi, în Biserica veche, mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data sărbătoririi. Aceste diferenţe cu privire la data serbării Paştilor au dat naştere la serioase discuţii şi controverse.  

La Niceea, în 325, s-a stabilit ca Paștele să fie sărbătorit duminica

Din această cauză, o prima uniformizare a datei serbării Paştilor s-a încercat să se introducă în toată lumea creştină la Sinodul ecumenic de la Niceea, 325 d. Hr. Părinţii acestui sinod au adoptat practica cea mai generală, bazată pe calculul datei Paştilor la Alexandria, care se reducea la următoarele norme, respectiv Paştile se va serba totdeauna duminica. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară, pentru că aşa calculau şi iudeii data Paştelui lor, de care era legată data Paştilor creştine.  A treia normă spune că, atunci când prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se celebra odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Imperfecțiunea calendarului iulian a făcut ca disputele să continue

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştilor din fiecare an va fi calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde ştiinţa astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp, şi celorlalte Biserici creştine. Din cauza echinocţiului de primăvară, care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată şi din pricina imperfecţiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine în ceea ce priveşte data serbării Paştilor. Pe de o parte, luna plină de după echinocţiul de primăvară face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, în alţii mai departe de el. Din această cauză, data Paştilor poate varia într-un interval de 35 de zile, între 22 martie şi 25 aprilie, după calendarul iulian. Pe de altă parte, calendarul iulian, adoptat de romani, făcea ca între anul calendaristic şi cel astronomic să existe o diferenţă (ce se cumula de la an la an) de 11 minute şi 14 secunde.

1582: catolicii trec la calendarul gregorian, ortodocși rămân la cel iulian

Papa Grigorie al XIII-lea, la sugestia unor astronomi ai vremii, a îndreptat pe 24 februarie 1582 calendarul, suprimând cele 10 zile cu care rămăsese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia. Catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică. De aici apar și diferențele între datele la care sărbătoresc cele două biserici Învierea Domnului.

Perioada interbelică: țările ortodoxe au date diferite de sărbătorire a Învierii Domnului

Calendarul gregorian a fost acceptat apoi, treptat, de toate ţările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în 1924 (de unde celebrarea Naşterii Domnului – Crăciunul, 25 decembrie, în aceeaşi zi a anului calendarisitic), după ce statul român îl adoptase deja din anul 1919. Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit în două, începând cu anul 1924, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştilor. Astfel, bisericile rămase la calendarul neîndreptat (numite şi stiliste sau de stil vechi) au continuat să serbeze Paştile după calendarul iulian, pe când bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani (între 1924-1927) Paştile pe stilul nou (în general la aceleaşi date cu apusenii).

Ortodocșii au Paște comun, dar Crăciun la date diferite

Ca să se înlăture însă dezacordul acesta supărător dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili unanimitate în toată Ortodoxia – cel puţin în ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine -, bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (începând cu anul 1927), prin consens general, ca Paştile să fie prăznuit în toată creştinătatea ortodoxă după stilul vechi, adică odată cu bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Dar, deşi toţi credincioşii sărbătoresc Învierea în aceeaşi duminică, evenimentul e marcat diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodoxă, din pricina celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă faţă de cel îndreptat. Dacă, de exemplu, Paştile cade la 22 martie pe stil vechi, acea zi corespunde în calendarul îndreptat cu 4 aprilie. De aceea, în actuala situaţie, Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristică din 1924 (între care şi cea română) serbează de fapt Paştile între 4 aprilie (data cea mai timpurie) şi 8 mai (data cea mai târzie a Paştilor).