Sursa foto: Arhiva EVZ
Din țara măgarilor. Însemnări" este o carte foarte frumoasă, scrisă de filosoful și sociologul Ștefan Zeletin, publicată inițial în 1916. Cartea utilizează o alegorie în care "țara măgarilor" reprezintă, de fapt, România, autorul criticând aspru societatea românească a vremii. Prin intermediul acestei parabole, Zeletin nu face altceva, decât să arate defectele și ipocriziile contemporanilor săi, abordând teme precum justiția, morala și patriotismul.
Nici atunci nu stăteam foarte bine la aceste capitole. Singura ”transformare” - sau, dacă doriți -, evoluție vizibilă azi este doar transformarea, de-a lungul timpului, a măgarilor în purici. Nici nu e de mirare: ne aflăm în țara în care Făt-frumos nu trebuie decât să se dea peste cap de trei ori și să se transforme în ce dorește el, dar și în locurile în care să ”remodelezi” un țânțar, ca el să devină armăsar!
Pe Kurt Vonnegut, la o întâlnire cu fratele său, acesta l-a întrebat politicos cum îi mai merge scrisul. Marele scriitor știa că fratele privea cu respect scrisul, dar faptul că asta era preocuparea lui de viață îl nedumerea. Cred că asta se întâmplă cu mai toți cei care citim ceeace alții scriu, și chiar alegerea de a-ți câștiga banii scriind, a putut fi privită cu respect. Asta, până s-a aflat că Soros și Usaid, în afară de milioanele de vieți salvate prin programele lor medicale, au cheltuit sume inimaginabile pentru a plăti niște oameni fără talent sau vocație ca să scrie în sprijinul planurilor neomarxiste.
Vonnegut o menționează pe scriitoarea Renata Adler, care, de fapt, ura scrisul și susținea că un scriitor e o persoană care urăște scrisul.
Oamenii așteaptă, în țară, un fel de explozie nucleară imensă, care să vină peste noapte, în urma căreia globalismul neomarxist - cu toate formele lui oribile -, să dispară. Stau și așteaptă, crezând că gata, s-a terminat cu ei. Dar, nu va fi așa. Europa va hotărî să rămână la fel, iar oamenilor li se va atrofia organul așteptării…
Vonnegut, pe care îl iubesc, pentru că a fost un fumător cinstit de Pall Mall fără filtru, și un minunat scriitor spune că însuși agentul său literar, Max Wilkinson, căruia i s-a plâns în legătură cu profesia sa de scriitor, pe care o socotea cel puțin dezagreabilă i-a răspuns așa: ”Dragă Kurt - n-am întâlnit nici un fierar îndrăgostit de nicovala lui.”
Simt, și eu, același lucru, când văd cum anumiți ”oficiali” - azi tot mai lipsiți de legitimitate, vor să ”explice” noului establishment din America, despre anularea alegerilor din România… Adică: politicienii români de ieri și de azi, șmecherii profitori ai Bruxelles-ului, vor să explice celor care dețin FBI, CIA, ambasade, agenții, structuri de informații performante, că, de fapt… s-au înșelat.
În orice caz, după mascarada luării de pe stradă a lui Georgescu, cu siguranță că Parteneriatul Strategic al României cu SUA a căpătat noi valențe de forță și încredere reciprocă. Asta e sigur.
În astfel de momente simți că îți urăști „nicovala”.
Neomarxismul, ca și Comunismul, - vom constata așteptând -, a putut fi impus oriunde. Și în America, dar și în Franța. Ce să mai vorbim de România - prin definiție țară de chelneri maneliști, care muncește, dar nu e chemată la petrecere cu stăpânii, la masă -?
Neomarxismul a prins, și va rămâne puternic în orice țară în care între câteva zeci de mii de cetățeni apar câțiva lași și nemernici, care o dată stăpâniți, prin avantaje materiale și propagandă - îi folosește pentru a ține în tensiune toată lumea normală, desființând metodic eroii și valorile oricărei națiuni…
Nu mai există cafenea, nu mai există presă, ziare pe hârtie. Existăm cultural doar într-o inerție gri. Ni se va interzce până și fumatul în mașină.
Aș vrea să-mi pot îndrăgi din nou ”nicovala”. Aș vrea să cer, din nou, pe strdă, foc la țigară de la țigara celuilalt, să se fumeze din nou în cafenele și ideile să se înoade deasupra mesei cu cești și scrumiere pline de chiștoace…
Mi-e scîrbă.
Dintr-o dată la nici o lună după ce ”linia” de profitori ai Uniunii Europene neomarxizate afirma sus și tare că au înțeles mesajul românilor de la alegerile parlamentare (adică să nu-i mai vadă în politică pe cei care au ruinat țara, aducând-o în pragul falimentului), acum se pregătesc, tot ei să se resolidifice la cârma politică a României. Asta, da nesimțire…
Pe ce se bazează, ne întrebăm? Pe faptul că, așa cum spunea marele maestru al absurdului, Eugen Ionesco, - ”Se poate face un circ cu purici. Iar primul lucru necesar este să se obțină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc.Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Și iată-i pe purici avansând încet, prostiți; ei pot fi înpinși încet, cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.”
Editorialul poate fi văzut AICI
