Cum se calculează pensiile în 2025. Schimbările esențiale ale legii
- Andrei Pospai
- 24 martie 2025, 07:03

De la 1 septembrie 2024, Legea nr. 360/2023 a înlocuit integral Legea nr. 263/2010, aducând schimbări majore în sistemul public de pensii. Această reformă semnificativă a generat, așa cum era de așteptat, o serie de neclarități datorită numărului mare de modificări introduse.
Noua lege a pensiilor aduce mai multe modificări importante menite să asigure o mai bună echitate și claritate în sistemul de pensii din România. Iată o sinteză a principalelor schimbări:
Recalcularea pensiilor
Pensiile vor fi recalculate din oficiu pentru a include veniturile nepermanente (ex. prime, sporuri) asupra cărora s-a plătit contribuție.
Pensionarii trebuie să furnizeze adeverințe de la foștii angajatori, dacă aceste documente lipsesc din dosarul de pensii, având la dispoziție un termen de 6 luni.
Interdicția cumulării pensiei cu salariul
De la 1 ianuarie 2024, persoanele care continuă să lucreze după atingerea vârstei de pensionare în baza aceluiași contract de muncă nu vor mai putea primi pensie în paralel cu salariul.
Angajatorii sunt obligați să emită o nouă adeverință pentru salariații care își încetează activitatea.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu copii
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, în funcție de numărul de copii crescuți.
Reevaluarea stagiului minim de cotizare
Stagiul minim de cotizare va include doar perioadele în care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, excluzând perioadele asimilate.
Perioadele de masterat și doctorat recunoscute
Masteratul și doctoratul vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei pentru limita de vârstă, însă pensia de invaliditate nu va mai constitui stagiu asimilat pentru această categorie.
Dispariția pensiei anticipate fără penalizare
Pensia anticipată va fi acordată doar cu diminuare.
Pensiile anticipate stabilite conform Legii 263/2010 vor deveni pensii anticipate cu menținerea procentului de diminuare.
Pensia pentru limită de vârstă cu reducerea stagiului
Cei care depășesc cu cel puțin 5 ani stagiul complet de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu până la 5 ani.
Punctaje suplimentare pentru stabilitate
Se acordă puncte suplimentare pentru stagiile realizate peste 25 de ani:
- 0,50 puncte pentru fiecare an peste 25 ani;
- 0,75 puncte pentru fiecare an peste 30 ani;
- 1 punct pentru fiecare an peste 35 ani.
Modificarea calculului pensiilor
Cuantumul pensiei se va calcula prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință, stabilită la 81 de lei.
Punctele totale includ punctele de contribuție, de stabilitate și cele pentru perioade asimilate și necontributive.