
Înainte de a se prezenta în fața instanței, preotul orădean Ciprian Mega a declarat presei că anchetatorii par să fie mai interesați de datele informatice decât de cazul în sine. „La percheziții mi s-au ridicat computere, stickuri și harduri. Ancheta pare să se concentreze pe informații digitale, nicidecum pe evenimentul în cauză”, a spus preotul.
Preotul Ciprian Mega, plasat sub control judiciar
Preotul orădean Ciprian Mega, acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei că ar fi fost „plantat” în Biserica Ortodoxă Română (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Decizia instanței vine după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a solicitat arestarea sa preventivă, însă judecătorii au respins această cerere.
„Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș formulată în dosar nr. 91/P/2025, de arestare preventivă a inculpatului Mega Ciprian Romeo. Dispun luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată de 60 de zile”, se arată în decizia instanței.
În această perioadă, preotul este obligat să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat, să anunțe orice schimbare de domiciliu și să respecte măsurile impuse de instanță. Totodată, cântărețul bisericesc Aurel Dumitru Gurău, cercetat în același dosar, a fost eliberat, după ce judecătorii au respins cererea de arestare preventivă.
Preotul Mega reacționează: „N-au găsit absolut nimic”
Mega a fost reținut timp de 24 de ore, dar ulterior a fost eliberat, iar decizia privind arestarea sa preventivă a fost amânată pentru 20 februarie. În fața jurnaliștilor, el a susținut că nu a fost informat despre cine ar fi autorul distrugerii autovehiculului său, în condițiile în care este acuzat de complicitate la această infracțiune. „Nu mi s-a spus cine ar fi autorul. Dar cum pot fi acuzat de complicitate dacă nu există un mobil al unui asemenea gest? Mașina nu era asigurată Casco, nu aveam nimic de câștigat”, a precizat Mega.
Preotul a mai afirmat că în incendiu a pierdut doar lucruri personale, dar „nimic irecuperabil”. „Au ars lucruri comune. Un laptop, dar informațiile de pe el le am. Din computerele și hardurile ridicate de acasă se află doar lucruri legate de filmele mele, note de lectură și predici”, a explicat el.
Fratele său, implicat fără dovezi?
Mega a făcut și o dezvăluire surprinzătoare: fratele său, rezident în Marea Britanie, apare frecvent în dosar, deși nu s-ar fi aflat în România în perioada investigată. „A fost ultima oară în România la începutul lui ianuarie. Plecarea sa putea fi verificată ușor. Cu toate acestea, numele lui apare în dosar. Pe baza acestei supoziții, mascații au descins la părinții mei acasă, unde tatăl meu, care suferise recent un infarct, a fost supus unui stres major”, a declarat preotul.
Mega consideră că perchezițiile au fost nejustificate și că nu s-au găsit probe care să justifice acuzațiile. „Nu au găsit absolut nimic. N-au putut ridica nimic”, a insistat el.

Ciprian Mega. Sursa foto: Facebook/Ciprian Mega
Acuzațiile împotriva preotului Ciprian Mega
Ciprian Mega a fost reținut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub acuzația de complicitate la distrugere. Procurorii susțin că preotul și-ar fi incendiat cu intenție autoturismul, parcat pe DN 76, pentru a atrage atenția asupra sa.
Episcopia Ortodoxă a Oradiei l-a suspendat pe Mega din funcția de paroh al Bisericii „Sfântul Spiridon” din Oradea, acuzându-l că slujește „altor interese decât cele ale Bisericii și ale țării”. În plus, Episcopia a susținut că preotul s-a opus verificării financiare a parohiei și că a refuzat să participe la cercetări.
La momentul respectiv, preotul a negat acuzațiile și a cerut Patriarhiei Române să trimită o comisie de audit independentă pentru a verifica situația financiară a parohiei sale.
Preotul Mega, un personaj controversat
Preotul Ciprian Mega este cunoscut nu doar pentru activitatea sa religioasă, ci și pentru cariera de regizor. De-a lungul timpului, el a fost implicat în mai multe controverse, iar suspendarea sa de către Episcopia Oradei a amplificat speculațiile despre influențele externe asupra sa.
El susține că acuzațiile împotriva sa sunt parte a unei campanii de discreditare. „Dacă numele meu nu ar fi fost implicat, acest caz nu ar fi primit atâta atenție”, a concluzionat preotul.