Cum să te împaci cu banca? Procedura concilierii, o noutate pentru România

Cum să te împaci cu banca? Procedura concilierii, o noutate pentru România

Fiecare dintre noi avem acasă contracte cu furnizorii de utilități, de telefonie, contracte ipotecare, pentru credite de nevoi personale sau pentru alte tipuri de servicii.

Aproape în toate cazurile semnătura noastră pe aceste contracte ne obligă să le respectăm în termenii stabiliți inițial. Din 2016, contractele pentru serviciile financiar-bancare încheiate cu băncile sau IFN-urile sunt singurele contracte care pot fi ajustate, îmbunătățite sau modificate, în urma negocierii dintre cele două părți, prin intermediul CSALB. Acest lucru se poate face după transpunerea unei directive europene în legislația românească (Ordonanța Guvernului nr 38/2015), fapt ce a dus la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB). În Europa, sunt zeci de astfel de centre în care consumatorii din diferite domenii își pot rezolva amiabil nemulțumirile sau dificultățile ivite în derularea contractelor, fără să mai ajungă în instanță. Avantajul este că, în România, acest serviciu este gratuit pentru consumatori, iar dosarele se soluționează în cel mult 90 de zile.

O filosofie nouă, dar profitabilă

Pentru România, concilierea este o filosofie nouă, în care contractele cu băncile și IFN-urile devin flexibile și pot fi adaptate în urma negocierilor conduse de un conciliator din cadrul CSALB. În ultimii trei ani, sumele rezultate ca beneficii în urma concilierii au depășit 1,5 milioane de euro. Sunt peste 700 de români care și-au rezolvat nemulțumirile cu băncile obținând reduceri de sold, diminuarea sau eliminarea unor comisioane, scăderea dobânzilor sau diferite probleme legate de plăți, carduri, depozite și alte tipuri de servicii bancare.

Cel mai sonor caz este cel al unui maramureșean care a obținut ștergerea unei datorii de 44.600 de Euro în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB. Un alt caz este cel al unui bucureștean care a obținut beneficii cumulate de 39.000 de Euro de la o bancă și ștergerea a 18.000 de euro dintr-un credit pe care îl avea la o altă instituție de credit. Pe de altă parte, băncile câștigă prin faptul că își păstrează clienții, își îmbunătățesc reputația și își scad cheltuielile pe care le-ar fi avut prin rezolvarea acestor cazuri în instanță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numărul cererilor în 2019, aproape dublu față de 2018

În primele șase luni ale anului, 1.053 de persoane fizice au trimis către CSALB cereri de soluționare a nemulțumirilor cu băncile sau IFN-urile, cu 93% mai multe cereri decât în perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește formarea dosarelor, creșterea în primele șase luni este de 25% față de perioada similară a anului 2018. O categorie aparte o reprezintă înțelegerile amiabile dintre consumatori și bănci, după sesizarea CSALB: părțile au încheiat peste 100 de astfel de înțelegeri în S1, mai multe decât în tot anul trecut. “Observăm că apetitul spre conciliere al băncilor este mult mai mare în comparație cu al IFN-urilor. De exemplu, din 348 de dosare de conciliere constituite după acceptarea cererilor de către comercianți, doar 5 dosare s-au format în relație cu un IFN. Sperăm ca IFN-urile să vină mai mult către conciliere decât până acum. Pe de altă parte, ne dorim ca băncile care au o rată de respingere a cererilor care le sunt adresate de peste 50%, să accepte într-o proporție mai mare intrarea în dialog cu consumatorii, prin intermediul CSALB ”, a spune Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de Coordonare al CSALB.

Cine se poate adresa CSALB?

Orice consumator, din orice colt al țării, care are un litigiu cu banca sau IFN-ul și își dorește să îl rezolve pe cale amiabilă poate completa o cerere ce poate fi descărcată de aici: https://csalb.ro/proceduri/

Procedura concilierii poate fi făcută și de la distanță, prin intermediul conciliatorilor care sunt desemnați aleatoriu, de aplicația IT de pe site-ul www.csalb.ro.

Aproape 65% dintre cei care se adresează Centrului sunt solicitanți din rândul populației active, de la oraș, cu vârste cuprinse între 31 și 60 de ani.

Cine propune soluțiile în urma negocierii ?

CSALB colaborează cu 21 de conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Conciliatorii sunt profesori universitari, avocați de renume, foști judecători sau conducători de instituții financiare. La finalul negocierilor, conciliatorii propun o soluție pentru rezolvarea nemulțumirilor dintre părți, iar această soluție, dacă este acceptată,  are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).