Cum să fii frumos pe timp de criză cu bani puţini

Cum să fii frumos pe timp de criză cu bani puţini

„Obrazul subţire” se ţine cu mai puţină cheltuială în această perioadă, reţetele cosmetice „de la bunica” revenind - de nevoie - în preferinţele românilor.

Uleiul de mărar şi rădăcina de lemn dulce în loc de silicoane pentru creşterea sânilor, decoctul de afine şi alifia de gălbenele în loc de laser pentru vindecarea varicelor, ceaiul de calapăr şi decoctul de dreţe în loc de implant de păr pentru chelioşi, uleiul de ricin şi alifia de rostopască în loc de bisturiu, contra negilor. Nici lipoaspiraţia nu mai este preferata doamnelor plinuţe, sportul şi tratamentele naturiste fiind mai ieftine şi mai plăcute decât intervenţia chirurgicală.

Cam aşa arată tratamentele de în - fru museţare pentru româncele din clasa medie, pe timp de recesiune. Potrivit statisticilor de la distribuitorii de plante medicinale, cererea de produse naturiste a crescut cu peste 25% în primele trei luni ale acestui an. Sâni cu aromă de salată

„Perniţele” de silicon, al căror preţ - cu tot cu montaj - pleacă de la 2.500-3.000 de euro, au un concurent de temut în mărar, la vreme de sărăcie. „Verdeaţa - în general - este un tonic de excepţie, în multe situaţii. Dar frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen, substanţă care încetineşte procesul de îmbătrânire. Mai mult, un tratament de trei săptămâni cu pulbere de mărar sau cu tinctură din seminţele acestei plante favorizează creşterea naturală şi armonioasă a sânilor”, afirmă fitonutriţionistul Eugen Giurgiu, doctor în biochimie.

Extractul de mărar, în forma indicată pentru creşterea sânilor, nu costă mai mult de câteva zeci de lei. Dar cine doreşte totuşi să beneficieze rapid, ieftin şi natural de creşterea numărului la sutien poate opta pentru complexul pastile-cremă, care conţine ulei de mărar, de germeni de grâu, rădăcină de lemn dulce, seminţe de anason şi flori de busuioc, la un preţ de 200-300 de lei. Dar chiar şi naturale, cele mai multe produse pot fi periculoase, în lipsa unui dozaj necorespunzător.

Specialiştii atrag atenţia că substanţele respective pot duce la apariţia sau agravarea mastozei fibrochistice sau la apariţia chisturilor ovariene. În cazul în care pacienta are o boală canceroasă incipientă a organelor genitale sau a sânilor, tratamentul naturist o poate agrava, în lipsa unui control medical adecvat şi a recomandărilor de rigoare. Picioare frumoase la preţ redus

Varicele au devenit o „moştenire” dezagreabilă din ce în ce mai frecventă, predispoziţia genetică fiind responsabilă de apariţia acestora în 95% din cazuri. Dacă laserul era cel mai utilizat mijloc de „reparare” a varicelor, preţul de 800-1.600 de euro pentru un asemenea tratament a devenit prohibitiv în perioada de criză.

Un efect aproximativ la fel de bun, dar în urma unui tratament mai îndelungat, este cel naturist. „Decoctul de afine, pensulările de 2-3 ori pe zi cu ulei de arnică, împachetările cu câte 2-3 rânduri de frunze de varză şi ungerea regulată cu alifie de gălbenele pot reduce dimensiunile varicelor”, sugerează specialistul Eugen Giurgiu. El recomandă şi castanele comestibile în tratamentul varicelor. „Dar nu pot fi folosite de cei bolnavi de diabet şi de către obezi”, atenţionează fitonutriţionistul. Tratamentul varicelor, accesibil

Cura de preparate naturiste contra varicelor variază între 50 şi 300 de lei, în funcţie de gradul de avansare a bolii şi de cantitatea de produs care trebuie administrată. Un tratament nou în tratamentul varicelor, care evită inciziile chiar şi făcute foarte fin, cu laser, este scleroterapia. Tratamentul presupune injectarea unor substanţe sclerozante în interiorul venelor, care determină închiderea lor definitivă, în contact cu peretele venos. O şedinţă de scleroterapie costă maximum 200 de euro, problemele fiind rezolvate în 2-3 asemenea şedinţe, potrivit clinicilor de specialitate care au adoptat noul tip de tratament. Aluniţele, pericol de moarte! Excrescenţele inestetice de la suprafaţa pielii nu pot fi toate tratate în mod naturist, oricât ar încerca unii să inducă această idee. Chiar fitoterapeuţii recomandă vizita la medicul dermatolog, pentru fixarea unui diagnostic exact cu privire la tipul şi originea negilor şi a aluniţelor. „În timp ce negii şi verucile sunt doar nişte leziuni virale, aluniţe - sau nevii - reprezintă forme de cancer cutanat.

Denumite ştiinţific melanoame, ele pot invada în mod agresiv ţesuturile din jur. Astfel, acest tip de cancer de piele se poate răspândi la organele din corp sau chiar la oase, în acest stadiu fiind mult mai greu de tratat. Dar dacă este depistat când este localizat doar la nivelul pielii, tratamentul chirurgical este simplu şi eficient”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Ea s-a întâlnit cu sute de cazuri de acest gen şi spune că nu-i de glumă. „Din statisticile internaţionale rezultă că, în cazul melanomului aflat în stadiul 1, 5% dintre bolnavi pot să decedeze în următorii cinci ani. În timp ce în cazul melanomului aflat în stadiul 4, peste 93% dintre bolnavi îşi pierd viaţa din această cauză, în intervalul de timp deja menţionat”, atrage atenţia dermatologul. În ceea ce priveşte numărul de pacienţi care-i vizitează clinica, Mihaela Leventer spune că n-a observat vreo scădere, comparativ cu anul trecut. TRADIŢIONAL Negii, mai puţin pretenţioşi

Dacă melanoamele sunt foarte periculoase, cu totul altfel stă problema în cazul negilor şi verucilor. „Tratamentele naturiste dau rezultate destul de bune în cazul acestor leziu ni virale. Uleiul de ricin, alifia de rostopască, alifia de ceapă în combinaţie cu sare de mare şi argilă, toate aceste remedii pot elimina excrescenţele inestetice”, precizează Eugen Giurgiu.

Preţurile produselor naturiste antinegi sunt între 60 şi 150 de lei. Mult mai convenabile decât intervenţiile cu ajutorul laserului, în clinici specializate, la un preţ de 70-150 de euro. În cazul în care este vorba de keratoze pe suprafeţe întinse de piele, tariful poate ajunge şi la 20 de euro/cm2 de piele tratată. Alternativa naturistă, mai rentabilă 

50% din populaţia adultă a Terrei prezintă vene varicoase în diverse stadii de evoluţie, indică statisticile internaţionale
FORŢARE. Steroizii, de bază pentru creşterea masei musculare

INEDIT

Cură de slăbire cu sarmale şi salam Există zeci de soluţii dacă vine vorba de kilogramele în plus. O liposucţie are ca preţ de pornire o sumă între 1.000 şi 2.000 de euro, în funcţie de suprafaţa care urmează a fi „de gresată”, indică tarifele clinicilor particulare. Dacă, pe lângă abdomen, mai este nevoie de aspirarea grăsimii şi din alte locuri, reformarea fizicului cu ajutorul aspiratorului poate ajunge la un preţ de maşină bună, la second-hand. Numai că, şi la dorinţa de a slăbi există răspunsuri naturiste mult mai ieftine, deşi mai îndelungate.

„Nu înfometarea este soluţia, ci un regim disociat. Practic, trei zile se consumă proteine animale - carne, lapte, ouă - dar şi alimente preparate - omletă, sarmale salam. Următoarele trei zile se consumă proteine vegetale - orez, legume, cereale, soia. Pe toată perioada în care se ţine regimul sunt interzise fructele, făinoasele, cartofii, pâinea şi dulciurile”, dezvăluie bioenergoterapeutul Lidia Fecioru secretul prin care a slăbit peste 30 de kilograme în şapte luni. „Alimentele folosite nu necesită o cheltuială în plus, fiind cele absolut normale, care există pe masa oricărei familii”, apreciază Lidia Fecioru. Părul, între laser şi buruieni Solicitările pentru implantarea podobei capilare au scăzut în primele trei luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, afirmă un responsabil de clinică particulară specializată în asemenea tratamente estetice, din Bucureşti. „Nu că s-ar fi terminat toţi posesorii de calviţie din Capitală, ci preţul tratamentului este neschimbat”, mai precizează oficialul. „Este o procedură dificilă care poate lăsa cicatrice, iar şansele de reuşită sunt în general cam de 40% dintre cazuri”, este de părere medicul estetician Lucian Popa. Rentabilitate scăzută Un transplant de păr costă între 1.000 şi 2.000 de euro. Medicii care fac astfel de operaţii susţin că, în funcţie de nivelul calviţiei, se poate rezolva problema şi într-o singură şedinţă. Însă naturiştii pun preţ şi pe produsele din plante. „Ceaiul de calapăr şi decoctul de dreţe sunt deosebit de eficiente la refacerea podoabei capilare. Se va face pentru aceasta un tratament cu ceai din calapăr de două ori pe săptămână.

Iar de două ori pe zi se va freca pielea capului cu tinctură din această plantă, până la refacerea completă a podoabei capilare”, precizează fitoterapeutul Eugen Giurgiu. Pe lângă acestea, mai sunt tot felul de inovaţii, cum ar fi de exemplu pieptănul cu laser, care costă în jur de 1.500 de lei şi face promisiunea că stimulează creşterea părului după fiecare pieptănat.  

CHELIE. ”Patinarul” din creştet, „împădurit” la loc de către medici Foto: Reuters

SOLUŢIE Optimismul, cel mai eficient adjuvant

Atât chirurgii esteticieni, cât şi specialiştii în medicină naturistă sunt de aceeaşi opinie atunci când este vorba de modul în care bolnavii „recepţionează” intervenţiile chirurgicale sau tratamentele homeopatice. „Schimbarea aspectului fizic trebuie să genereze şi o schimbare pozitivă a imaginii de sine.

Dacă efectul psihic este unul pozitiv, pacientul va avea mai multă încredere în propria persoană, consolidându-şi astfel poziţia personală şi socială”, atrag atenţia specialiştii Insitutului de Estetică Medicală GoSkin din Bucureşti. „Oamenii care se uită în oglindă şi se văd urâţi, se urâţesc şi pe dinăuntru! Pentru că suntem ceea ce gândim! Gândim rău sau gândim urât, aşa vom arăta şi noi.

Dacă vom gândi însă la bine şi la frumos, aceste sentimente pozitive se vor reflecta în înfăţişarea noastră. Şi tot aşa de plăcut ne vor vedea şi alţii”, atrage atenţia bioenergotera peutul Lidia Fecioru.

Ne puteți urmări și pe Google News