Cum să faci cel mai pufos chec. Sfaturi și trucuri esențiale

Cum să faci cel mai pufos chec. Sfaturi și trucuri esențialeChec. Sursa foto: Pixabay

Checul pufos este o rețetă tradițională în casele românilor, cunoscută pentru simplitatea și gustul său delicios. Pentru a obține acest desert pufos, vei avea nevoie de câteva ingrediente de bază pe care le ai aproape întotdeauna acasă

Cum se face un chec pufos

Secretul acestui chec este să împarți aluatul în două părți, una pentru vanilie și alta pentru cacao. Apoi, le combini într-o tavă de chec, având grijă să amesteci cele două compoziții cu ajutorul unei scobitori, pentru a obține acel efect marmorat.

De asemenea, poți adăuga fructe sau diverse arome, cum ar fi scorțișoara, lămâia sau portocala, pentru a adăuga o notă personală acestui desert clasic.

Sfaturi pentru un chec perfect

Pentru ca checul tău să fie ușor și pufos, este important să urmezi câteva sfaturi simple, dar esențiale. În primul rând, nu amesteca prea mult aluatul, deoarece acest lucru poate duce la un blat dens și neuniform. Este important ca albușurile de ou să fie bătute foarte bine, până devin spumă tare, pentru a asigura textura aerată a checului.

Când se adaugă făina, folosește mișcări largi,  pentru a păstra bulele de aer. De asemenea, dacă vrei un chec cu un gust mai intens și o culoare mai frumoasă, alege ouă proaspete de țară, care au gălbenușuri mult mai portocalii. Dacă dorești un design deosebit, poți face chec zebra, alternând câte o lingură de aluat alb cu una de cacao, pentru un efect vizual impresionant.

Chec

Chec. Sursa foto: Pixabay

Rețeta simplă de chec pufos

Pentru a prepara acest chec delicios, vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 10 ouă, 300 g zahăr, 100 ml ulei, 250 g făină, 25 g cacao, 100 ml lapte, sare și esență de vanilie. Începe prin a preîncălzi cuptorul la 180°C și pregătește tava de chec, ungând-o cu unt și presărându-o cu făină sau punând hârtie de copt.

Într-un castron mare, bate albușurile cu un praf de sare până devin spumă tare, apoi adaugă zahărul. Separat, amestecă gălbenușurile cu esență de vanilie și ulei, iar apoi combină-le cu albușurile bătute. Adaugă laptele și încorporează făina, împărțind aluatul în două părți, din care una o vei amesteca cu cacao.

Pune aluatul în tavă, alternând linguri de aluat alb și de cacao pentru un efect marmorat. Coace checul la 190-200°C timp de 40 de minute, iar când este gata, lasă-l să se răcească și presară zahăr pudră deasupra. Poți servi checul simplu sau cu înghețată, fructe sau sos de ciocolat, potrivit libertatea.

Ne puteți urmări și pe Google News