ROBOR a sărit de pragul psihologic de 6%. Mulți români se confruntă cu rate mari la credite, iar acesta este doar începutul. În acest context, consultații economici vin cu o serie de sfaturi pentru cei care au credite la bănci.
ROBOR, indicele în funcție de care se calculează dobânzile pentru creditele în lei, a sărit de 6%. Ratele românilor au crescut din nou, iar aceștia fac față cu greu situației.
Peste 7.500 de români au trecut deja la indicele IRCC care, deocamdată, este cu 40% mai mic decât ROBOR.
Cererile pentru trecerea de la indicele ROBOR la IRCC sunt din ce în ce mai multe. În ultimele două luni, au fost raportate 300 de cereri pe zi. Consultanții economici îi sfătuiesc pe oameni să apeleze la schimbare.
O rată care anul trecut era în valoare de 1.348 de lei, acum este de 2.100 de lei calculată cu indicele ROBOR. Românii care trec la indicele IRCC vor avea o rată mai mică cu 700 de lei.
Analiștii financiari susțin că indicele IRCC va fi din ce în ce mai căutat. Românii vor avea mai mult timp să achite ratele.
Ce avantaje există?
- rate mai mici cu sute de lei
- indicele se actualizează trimestrial
- ratele nu cresc cu aceeaşi viteză Dezavantajele trecerii la IRCC
- banca trebuie să fie de acord
- nu mai poţi trece la ROBOR dacă ai trecut la IRCC.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a crescut vineri la 6,01%, de la 5,99% valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit datelor BNR. La începutul anului indicele era 3,02%, iar în martie, indicele era cotat la 4,25%.
Indicele ROBOR a crescut
La începutul anului, indicele era 3,02%, iar în martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.
Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia a atacat Ucraina, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.
Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,16% de la 6,15%, cât a fost în şedinţa precedentă.
Acum, indicele ROBOR la 12 luni a sărit la 6,34% de la 6,33%, cât era în şedinţa anterioară.