Câinii ar putea fi capabili să își dea seama când stăpânii lor îi înșală, potrivit unui nou studiu.

Câinii reacționează diferit la informațiile false care le sunt oferite de un om prost informat decât la un om care îi minte pur și simplu, potrivit cercetătorilor care au efectuat studiul.

Descoperirile sugerează că patrupedele au o "teorie a minții" pe care o folosesc pentru a explica ce pun la cale stăpânii lor. Copiii dezvoltă de obicei această abilitate în jurul vârstei de 4 ani.

"Deși fiecare proprietar de câine crede că patrupedul lor îl înțelege, un astfel de nivel sofisticat de raționament cu privire la stările mentale ale altora nu a fost niciodată demonstrat științific la câini", spune autorul principal Ludwig Huber, șeful unității de cogniție comparată de la Institutul de Cercetare Messerli din Viena, și autorul principal Lucrezia Lonardo, doctorandă la Institutul de Cercetare Messerli, pentru Live Science.

Studiile anterioare care au examinat dacă câinii pot sau nu înțelege înșelăciunea au avut rezultate contradictorii, au spus ei. "Și, în general, oamenii de știință încă dezbat dacă alte animale non-umane sunt capabile să se angajeze în așa-numita citire a gândurilor necesară pentru a detecta minciuna”, au scris autorii.

Cum s-a desfășurat experimentul

Pentru a-și da seama de acest lucru, Huber și Lonardo au recrutat 260 de câini de vârste diferite și zeci de rase diferite pentru un experiment al cărui design s-a bazat pe studii anterioare efectuate pe copii, maimuțe mari și câini. În cadrul experimentului, câinilor li s-au arătat două găleți opace care puteau conține mâncare. Un experimentator (cel care ascundea) a ascuns întotdeauna mâncarea într-un singur recipient inițial. Dar în jumătate dintre încercări, a mutat mâncarea în cel de-al doilea recipient înainte de a părăsi camera.

Între timp, o a doua persoană, numită comunicator, a urmărit cu atenție mișcările celui care ascunde și le-a spus câinilor unde să caute mâncarea pe baza a ceea ce a văzut. În prima fază a experimentului, câinele nu a văzut unde fusese ascunsă mâncarea înainte, dar comunicatorul i-a spus întotdeauna câinelui adevărul. Pentru a face acest lucru, comunicatorul s-a ghemuit până la găleata cu mâncare, a ridicat-o, a alternat privirile între găleată și câine și a spus: "Uite, asta e bună, e foarte bună".

În cea de-a doua fază, autorii au testat modul în care alegerea găleții de către câini a fost afectată de comportamentul comunicatorului. Într-un test, comunicatorul a părăsit încăperea după ce a privit cum cel care ascundea mâncarea în prima găleată. Odată ce comunicatorul a părăsit încăperea, ascunzătorul a transferat mâncarea în cealaltă găleată (cu alte cuvinte, comunicatorul nu a văzut cum s-a întâmplat acest lucru). În cadrul unui alt test, comunicatorul a fost prezent atunci când cel care ascundea mâncarea a mutat-o din primul recipient în celălalt. În ambele teste, comunicatorul le-a spus câinilor să mănânce din prima găleată, uitându-se la acea găleată și spunând că este bună.

Reacția câinior

Majoritatea câinilor au ales găleata în care se afla mâncarea. Dar cercetătorii au descoperit că mai mulți câini au ales găleata pe care o indica comunicatorul dacă acesta nu era în cameră atunci când ”ascunsul” a schimbat locul unde se afla mâncarea. (În acest caz, comunicatorul credea că ceea ce îi sfătuia era de fapt adevărat).

"Deoarece mai mulți câini au refuzat să urmeze un informator uman care știe unde se află mâncarea (spre deosebire de unul care nu știa), dar care indică totuși găleata goală, ne-am gândit că este posibil ca acei câini să fi înțeles că sugestia sa este înșelătoare", au scris autorii. Iar câinii ar fi putut percepe sugestia incorectă a comunicatorului "dezinformat" ca pe o greșeală de "bunăvoință".

"Ne așteptam să găsim un model opus de rezultate pentru majoritatea câinilor. Ne-am gândit că este posibil ca câinii să fi fost curioși să verifice de ce experimentatorul avizat a sugerat pentru prima dată recipientul greșit. La urma urmei, așa s-au comportat bebelușii umani și maimuțele în studiile anterioare care au testat condiții similare”, au declarat autorii pentru Live Science.

Cu toate acestea, încă nu este clar de ce mulți câini ar urma comunicatorul în loc să aibă încredere în propriii ochi. În prima parte a testului, comunicatoarea le-a spus întotdeauna câinilor adevărul despre locul în care era ascunsă mâncarea, astfel încât aceștia ar fi putut construi o relație de încredere cu ea, a spus Huber. Sau câinii ar fi putut avea alte motive pentru a face acest lucru. "Acestea sunt doar speculații, iar motivele precise pentru care câinii fac alegeri suboptime sub influența umană sunt încă necunoscute", a explicat Lonardo.

Interesant este faptul că una dintre rase, terrierii, a ignorat mai des sugestia comunicatorului eronat decât sugestia înșelătoare a comunicatorului care se afla în cameră.

”Acest lucru nu pare să se împace cu o capacitate de a detecta trișorii" umani. Prin urmare, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a investiga cu precizie reacția diferitelor rase la diferite intenții umane", au mai precizat autorii.