Românii care vor să salveze bolnavi care suferă de leucemie, ori de alte boli maligne, se vor putea înscrie în Registrul Naţional al Donatorilor.
Recrutarea donatorilor voluntari de celule stem urmează să se facă prin intermediul reţelei naţionale de transfuzie. Voluntarilor li se vor face teste speciale de compatibilitate, iar ulterior, când se găseşte un bolnav compatibil, vor fi chemaţi din nou.
Baza de date a registrului va putea fi accesată atât de clinici din ţară, cât şi de unele din afara ţării, care vor plăti.
Se recoltează patru eprubete a câte 7 ml de sânge
"Procedura în care vor fi selectaţi donatorii este următoarea: celor care donează sânge în centrele de transfuzii din ţară (aflate inclusiv în spitale) li se va face un test de compatibilitate care se numeşte HLA şi care e destul de costisitor (peste 100 de euro). Cei compatibili vor intra în baza de date. Apoi, când se caută donatori onorifici şi se găseşte că o persoană din registrul nostru se potriveşte cel mai bine, acea persoană este chemată, i se face un tratament pentru stimularea numărului de celule stem, apoi i se face din nou o recoltare", a explicat preşedintele Asociaţiei "Salvează Vieţi", Carmen Uscatu.
Cei care vor să doneze trebuie să-şi dea acceptul în scris, iar iniţial li se vor recolta patru eprubete a câte 7 mililitri de sânge din care se fac markeri virali şi probele de identificare HLA. În condiţiile în care testele pentru markeri virali sunt negative, respectiva persoană e înscrisă în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem cu fenotipul HLA aferent, aducându-i-se acest lucru la cunoştinţă.
În cazul în care e depistat pozitiv la unul dintre markerii virali (are o boală transmisibilă), i se aduce acest lucru la cunoştinţă şi e exclus din baza de date, detaliază reprezentanţii Ministerului Sănătaţii.
Datorită acestui registru, pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne cu evoluţie severă vor avea şanse de vindecare în România, "ceea ce ar aduce economii semnificative prin efectuarea unui număr mult mai mare de proceduri în ţară", mai spun oficialii MS. CAMPANIE DE SUCCES
Camere sterile pentru copiii care au cancer
După ce a reuşit să strângă un milion de euro pentru copiii bolnavi de cancer, Asociaţia "Salvează Vieţi" dă startul unei noi campanii de strângere de fonduri. Cu banii strânşi, asociaţia a demarat înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în cancerul limfatic din România, la Timişoara.
Lucrările de la Timişoara sunt în plină desfăşurare, fiind amenajate două camere sterile pentru transplant medular. În continuare, asociaţia va derula o campanie de redirec ţionare a 2% din impozitul pe venit, împreună cu vedetele care s-au alăturat campaniei, Paula Herlo, Andreea Raicu, Tudor Chirilă, Cabral, Virgil Ianţu.
"Anul trecut, doar 20% dintre românii care puteau să redirecţioneze 2% din impozit au făcut-o. Orice persoană care are venit trebuie doar să completeze un formular simplu care se găseşte pe www.salveazavieti.ro şi să-l trimită prin poştă la administraţia financiară de care aparţine", a spus Carmen Uscatu, preşedintele asociaţiei.