Cum poți fi voluntar la Nerversea și beneficiile oferite de organizatorii festivalului

Cum poți fi voluntar la Nerversea și beneficiile oferite de organizatorii festivalului Sursa foto: Neversea / Facebook

Festivalul Neversea este organizat an de an pe malul Mării Negre și se întinde pe o perioadă de patru zile. În acest an, el se va desfășura de pe 6 iulie până pe 9 iulie. Tinerii pasionați de muzică pot face voluntariat în cadrul evenimentului și se pot bucura în același timp de unele beneficii oferite de organizatori.

Au început înscrierile pentru echipa de voluntari în cadrul celei de-a cincea ediții a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa. Tinerii iubitori de muzică pot trăi experiență de neuitat la festivalul Neversea. Organizatorii evenimentului au anunțat că primesc peste 1.000 de voluntari, persoane dornice să cunoască secretele din spatele unui festival muzical de mare amploare.

Înscrierile pentru voluntari au loc în perioada 20 aprilie - 15 mai și se poate face prin completarea formularului online de pe neversea.com/volunteers/. Tinerii care doresc să aibă parte de o experiență unică trebuie să aibă vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.

Nu toate persoanele care se înscriu vor deveni voluntari. Organizatorii aleg tinerii potriviți pentru un astfel de eveniment și ulterior îi repartizează în echipe, în baza preferințelor specificate, dar și profilului lor pe rolurile disponibile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Departamentele unde poți lucra ca voluntariat la Neversea sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, backstage, resolution, resurse umane, user experience și acces. După ce voluntarii au fost repartizați pe echipe, urmează un proces de pregătire în care voluntarii vor învăța fundamentele managementului proiectelor, principiile de comunicare, customer care și self-management, pe care, ulterior, le vor și pune în practică în zilele de eveniment.

Ca voluntar în cadrul festivalului Neversea, tinerii vor primi echipamente speciale, acces în festival, iar programul va fi în ture, pentru ca toată echipa să poată trăi din toate unghiurile experiența de festival. Toți voluntarii vor avea ocazia că cunoască personal DJ de top la nivel mondial. În acest an sunt așteptați să mixeze J Balvin, Lil Uzi Vert, Alok, Don Diablo, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Sofi Tukker, Timmy Trumpet, Paul Kalkbrenner, Vini Vici și mulți alții.

Cât costă un abonament Neversea

Voluntarii din cadrul festivalului de pe malul Mării Negre vor putea să participe la concerte în timpul liber, fără să plătească bilet. Prețul pentru abonamente va crește pe măsură ce se apropie data festivalului. Până pe 26 aprilie 2023, persoanele care vor să participe la Neversea au plătit pentru un abonament:

  • General Access – 99 euro + taxe
  • General Access Risk Free – 119 euro + taxe
  • VIP – 239 euro + taxe.

Abonamentele pot fi achiziționate de pe neversea.com/tickets. Pentru tinerii cu venituri limitate, abonamentul poate fi plătit și în rate, prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play sau din App Store. Persoanele cu vârste mai mici de 21 de ani beneficiază de prețuri speciale prin programul UNDER21, potrivit discoverdobrogea.ro.