Cum poți ajunge să ai o pensie decentă în România. Cinci scenarii ale specialiștilor care te pun pe gânduri

Cum poți ajunge să ai o pensie decentă în România. Cinci scenarii ale specialiștilor care te pun pe gânduriCupon de pensie. Sursa foto: Arhivă EVZ

Analiştii financiari din cadrul CFA România vin cu un studiu despre sistemul de pensii, în contextul în care România speră ca prin reformele în PNRR să elimine inechitățile economice existente între cetățeni. Astfel, specialiștii în economie lansează cinci ipoteze posibile, prin care cetățenii își pot maximiza veniturile obținute din pensie.

Analiștii CFA vin cu soluții pentru români, astfel că au elaborat cinci scenarii, construite în baza unei sume „naive” a fondurilor acumulate de contribuabili prin Pilonul II de pensii.

„Pornind de la situaţia de fapt, am construit cinci scenarii alternative pentru viitorul sistemului de pensii, care să ne ajute să înţelegem care sunt măsurile, care corelate şi aplicate ca un tot unitar, pot să conducă la un sistem echitabil, care să asigure un trai rezonabil la pensie”, spun analiștii CFA România.

1. Scenariul pensiei decente, în condiţii neschimbate, cu suportarea deficitelor bugetului asigurărilor sociale din alte surse

În gândirea acestui scenariu, analiștii au luat în calcul o pensie „decentă”, care să cumuleze 75% din salariul net obţinut la ultimul locul de muncă.

„Cu menţinerea condiţiilor actuale, cumulând veniturile din Pilon I şi Pilon II (presupunând distribuirea sumelor din Pilon II în rate egale lunare timp de 10 ani) nu se realizează obiectivul de înlocuire de 75% din salariul net de la pensionare cu pensia. Rata de înlocuire realizată de cele doi piloni de pensie publică este de 65%”, explică analiștii CFA.

Acest procent de 75% ar fi posibil prin suplimentarea bugetului cu alte surse de finanțare, în plus față de bugetul asigurărilor sociale, astfel că ar fi vorba despre un deficit de circa 1% din PIB cât este acum, la 4% din PIB la nivelul asigurărilor sociale, ceeea ce semnifică o creștere nesustenabilă, spun experții.

2. Scenariul pensiei decente, finanţată de creşterea contribuţiilor de asigurări sociale

Analiștii iau în calcul aici tot o pensie de 75% din venitul mediu, dar și o contribuție la asigurările sociale crescută, de la 25% cât este acum, la 30%.

„Chiar şi în această situaţie, în care statul convinge contributorul să facă acest efort pe perioada vieţii active de a plăti contribuţii la un nivel de 30% din salariul brut în schimbul creşterii pensiei până la nivelul identificat de respondenţii la acest sondaj ca fiind unul “decent”, deficitul bugetului asigurărilor sociale tot poate să depăşească 3% din PIB, iar efortul bugetar rămâne unul semnificativ şi nesustenabil”, spun autorii studiului.

3. Scenariul creşterii contribuţiei la Pilonul II la 6.5%

Analiștii spun că în acest scenariu contribuţiile totale vor fi tot de 25%, dar 6,5% sunt distribuiți în Pilonul II, iar către bugetul de stat ar rămâne o diferenţă de 18,5%.

„Conform calculelor noastre, este nevoie o creştere a contribuţiei la Pilonul II de pensii de mai puţin de 3 puncte procentuale, pentru a asigura o pensie decentă, fără împovărarea semnificativă a bugetului asigurărilor sociale”, spun analiștii, care explică faptul că bugetul asigurărilor sociale ar avea de suferit în primii zeci de ani de la aplicarea scenariului, dar că apoi, în mod gradual, deficitul ar ajunge la sub 3% din PIB și că acest buget ar devenit relativ independent și sustenabil.

4. Scenariul de pensie decentă şi creşterea stagiului de cotizare

Al patrulea scenariu vizează aplicarea unei măsuri tranzitorii, pentru câteva decenii, crescând vârsta de pensionare în mod opțional, astfel că stagiul de cotizare s-ar limita la 35 de ani, fiind posibilă cumularea pensiei cu salariul, cel din urmă suferind doar un impozit pe venit.

„Astfel, până în 2060, deficitul s-ar stabiliza în jurul a 1% din PIB, dar este important de remarcat că în acest scenariu primează reducerea deficitului bugetului asigurărilor sociale întrucât pensia încasată după prelungirea stagiului de cotizare nu ar fi cea „decentă” ci ar reprezenta aproximativ 70% din ultimul salariu”, mai transmit autorii studiului.

5. Scenariul creşterii graduale a contribuţiei la pensiile private

Acest ultim scenariu ia în calcul 5% direcţionate către Pilonul II, anume 20% din total contribuţiilor. Astfel, stagiu de cotizare ar fi de 35 de ani, cum este și acum, pensia de stat ar reprezenta 35% din ultimul salariu, circa 3.300 de lei, în anul 2056, acelaşi procent ca în cazul pensiei din Pilonul II.

„În concluzie, pentru a face un sumar al ratelor de înlocuire a salariului cu pensia aferente câtorva scenarii putem observa că scenariul suboptim este cel de bază care proiectează în viitor condiţiile prezente. Orice alocare suplimentară către Pilon II arată beneficii sub forma creşterii ratei de înlocuire finale (Pilon I + Pilon II); de asemenea, orice creştere a nivelului general al contribuţiilor arată o creştere a ratei de înlocuire. Aceste creşteri sunt însă, în mare parte, contrabalansate de creşteri ale deficitelor bugetului asigurărilor sociale”, conchid analiștii CFA, conform Adevărul.ro.