Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Se pare că modelul ministrului român Cseke Attila din Cabinetul Bolojan, care doreşte ca primăriile să înalţe drone peste gospodăriile oamenilor, să numere pentru a impozita veceurile din fundul grădinii şi găinile din coteţ, a fost adaptat pentru front de către ruşi. Au început şi ei cu drone.
Dincolo de Ucraina, cu care sunt în război, au trimis deunăzi şi în Polonia, unde au reuşit cu una dintre dronele din stolul pe care l-au lansat asupra ţării NATO să numere iepurii dintr-un şopron pe care nici măcar nu l-a avariat. Să recunoaştem, tehnică mult mai avansată de cât cea propusă de ministrul nostru, pentru că una este precizia cu care numeri rahaţii dintr-un veceu din fundul curţii şi altă tehnlogie îţi trebuie pentru a număra iepurii, care, se ştie, faţă de rahaţi care sunt încremeniţi, sunt vii şi nu stau locului o clipă, aşa că oricând eşti pasibil să greşeşti numărătoarea.
Şi dacă Polonia are dronele ei ruseşti, să nu avem şi noi dronele noastre ruseşti? Că pe cele ale lui Cseke Attila, din fericire, încă nu le-am văzut zburând peste curţile oamenilor să le impoziteze rahaţii din veceuri.
A zburat o dronă nemernică
Ba uite că avem! Tevatură mare că şi la noi a zburat o dronă nemernică. Am uitat de nenumăratele incidente de acest fel din Delta Dunării, când chiar au şi căzut bucăţi de drone în apropierea unor localităţi şi când un ministru zelos, unul Angel Tâlvar căuta resturi de aparate zburătoare ostile prin boscheţii de pe la Ceatalchioi. Acum este cu totul altul contextul. Incidentul are cu totul alte proporţii, în condiţiile în care politica de la Bruxelles cere statelor UE să se înarmeze. De ce să te înarmezi? Simplu! Să dărâmi dronele care-ţi violează spaţiul aerian.
Părerea mea despre incidentul cu drona este că pilotul comandant al formaţiei de aeronave sofisticate trimisă să o facă praf a fost singurul întreg la cap când a luat decizia să nu tragă, în corul acesta de războinici care nu au auzit în viaţa lor o împuşcătură decât în filmele lui Sergiu Nicolaescu sau în cele cu cowboy.
Propaganda, o armă teribilă
Am să explic imediat de ce cred asta. Dronele astea nu au făcut decât să-mi întărească o părere pe care o am mai demult. S-a înfiripat cam după doi ani de la începutul conflictului din ţara vecină. Mai ales când am văzut în imaginea „satelitară” coloana aceea uriaşă, de 32 de kilometri de maşini de luptă, care nu făceau nimic. Apoi, imagini cu armament şi maşini de luptă vechi, cu însemnele Armatei Ruse, zăcând pe câmpul de bătălie, fie lovite de câte un proiectil, fie, pur şi simplu, în pană. Imagini dublate şi de o propagandă, căci în război această armă este teribilă, care să le susţină. Anume că ruşii fură maşini de spălat că nu mai au cipuri pentru arme. Plus ceva caricaturi pe aceeaşi temă.
Concluzia era că armata ruşilor este pe lămpi, învechită, bună de recuzită pentru filme despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, ştiam cu toţii, din surse deschise, la-ndemâna oricui, că ruşii au şi rachete hipersonice. Şi totuşi, nu le foloseau în conflict.
De partea astălaltă a baricadei, unde ne aflăm şi noi, Europa, dar şi SUA, băgau în Ucraina armament şi bani, ca într-o gaură neagră. Rezultatele pe linia frontului erau aproape zero. Ruşii nu numai că nu erau respinşi, dar chiar înaintau. Până când au stabilizat linia frontului şi a început războiul de uzură.
Bani și armament
Europa şi Statete Unite au continuat să bage bani şi armament în Ucraina ca într-o gaură neagră, până ce economiile înfloritoare ale Germaniei, motorul Europei, cea a Franţei, altă putere economică, dar şi a altor state bogate din UE au început să se gripeze. Să dea semne de oboseală. De peste Ocean, o dată ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă a venit şi o întrebare firească: unde sunt banii pe care i-am pompat în acest război? Că nu ieşeau la socoteală nişte sute de miliarde de dolari.
Atunci m-am gândit şi la varianta că lui Putin nu-i trebuie, musai, cele trei judeţe din Ucraina pe care le-a invadat, sau plaja din Peninsula Crimeea, şi nici nu-l doare de felul cum este tratată comunitatea rusă trăitoare în acele gubernii de către ucraineni. Ci a ţintit mult mai sus şi mai perfid şi, din păcate, cred că i-a şi reuşit până acum. A vrut golirea buzunarelor Europei şi, pe cât posibil, ale SUA.
Putin poate duce războiul acesta cât vrea, pentru că nu-l întreabă nimeni cât cheltuieşte pe el şi nici nu există vreo asociaţie a mamelor celor ucişi în lupte care să-i ceară socoteală. Aşa că armament cât să facă faţă menţinerii liniei frontului este, carne de tun, este, dacă nu aducem din Coreea de Nord, că oricum pe front, ăia care scapă, trăiesc mai bine decât la ei acasă, aşa că războiul continuă. De-aia trag ruşii de timp în ceea ce priveşte discuţiile despre pace.
Există socoteli seci, făcute de contabili. Cât costă o singură zi de război, în bani, fără a socoti vieţile care se pierd şi care sunt nepreţuite. Iar Europa continuă să bage bani ca într-o gaură neagră în Ucraina, golindu-şi buzunarele altădată pline.
Dronele rusești și avioanele noastre F-16
Ultimile incidente cu dronele zburătoare mi-a întărit convingerea asta. Că Putin ne mulge de bani, iar noi am căzut în capcană. Cele din Polonia, erau de fapt nişte târlii zburătoare, neînarmate. Parcă o dovadă că la Moscova încă mai există Casa Pionierilor – cercul de aeromodele. Ce au făcut aliaţii? Am ridicat escadrile formate din cele mai performante avioane din lume şi am tras în caşcarabetele alea cu cele mai scumpe rachete. Victorie! O parte le-am doborât. O parte s-au prăbuşit pentru că fie se stricase ceva la ele, fie nu mai bătea vântul să le mai ţină în aer.
La noi, tactica asta a avut succes doar pe jumătate. Am ridicat avioanele, ceea ce costă foarte mult, o oră de zbor a unui F-16 este cât toate pensiile speciale din România, dar nu am mai şi tras într-un prăpădit de zmeu cu însemne ruseşti cu vreo rachetă de sute de mii de euro. Şi asta datorită comandantului escadrilei. Sigur, apostolii războiului de pe la noi, cu dinţii încleştaţi, au criticat dur faptul că nu am doborât-o. Că râd ruşii de noi. Le dorim râs vesel. Ei au rămas cu râsul, iar noi cu armele în valoare de milioane de euro intacte. Că rachete de-astea sofisticate, România nu are decât douăzeci. Şi e păcat să strici vreuna pe o caşcarabetă. Fie ea şi zburătoare. Fie ea şi rusească.
Şi asta pentru că piloţii militari sunt, într-adevăr, zdraveni la cap.
