Cum luptăm eficient cu conspirațiile și teoriile lor
- Magda Spiridon
- 26 aprilie 2020, 20:43
Dar propaganda și contrapropaganda nu sunt numai despre conspirații și gîndire schematică. Riscul acestei abordări este că faptele nu se pretează totdeauna la deconstrucție simplă, că ambele tabere folosesc simplificări, stereotipuri și priming care depășesc limitele raționalului (vă mai amintiți cînd aveam vreme proastă la București că trăgeau rușii cu rachetele ca să nu plouă la olimpiada lor de vară de la Soci), că faptele care ies la iveală cu timpul validează ce păreau a fi conspirații la un moment dat (sau nu).
Nicăieri nu se văd limitele acestei strategii și contrastrategii mai mult decît în criza actuală.
Chinezii, după ce nu sunt în stare să-și reglementeze piețele unde vînd la un loc lilieci și miei, să anunțe prompt și să cerceteze un virus nou în loc să-i reprime pe doctorii care raportau probleme etc, a cheltuit o avere să traducă în toate limbile cartea secretarului general al PC despre cum au rezolvat ei cu epidemia (de parcă cineva citește și crede așa ceva). După care au trebuit să dubleze numărul de morți în Wuhan la primul audit, ca să nu mai spun că o să aflăm peste vreo 20 de ani cîtă lume a murit de fapt la Beijing.
Dar te poți baza pe bunul simț al oamenilor că știu acest lucru și că produsele ieftine chinezești -ca măștile- au primit o gravă lovitură, are sens să cheltuiești pe contrapropagandă? O să scoatem acum noi nu știu cîte volume să arătăm că Occidentul s-a descurcat mai bine cu criza? Păi nu s-a descurcat deloc, dovadă zecile de mii de morți în țări ca Italia, Spania și Anglia, numai în Berlin am scăpat cu o sută (la ora asta sunt vreo 5000 în toată Germania).
E o conspirație că serviciile de sănătate din țări unde austeritatea a fost politică mai bine de zece ani s-au prăbușit la criza asta, rezultînd în aceste cifre gigantice, că deci, europenii, din cauza ideologiei și a unor erori mai vechi (ca euro) și-au subminat singuri serviciile de sănătate publice (iar la englezi e vina ideologiei!)? Nu, e purul adevăr! E o conspirație că virusul a fost creat prin acțiune umană? Habar nu avem! Din moment ce ambasada americană din China era alarmată acum un an de un laborator chinez care cerceta coronavirus, înseamnă că există un temei să fim bănuitori.
În rest, că fiecare tabără zice că ailaltă e cea care s-a jucat de-a ucenicul vrăjitor, asta e ca în cartea (din 1943) a doctorului Fowles. Fiecare are demonii săi, dinainte desemnați! Dar gîndirea primitivă e aceeași la toată lumea! Nu e o conspirație că dictatorul din Zimbabwe Robert Mugabe a tras sforile să fie numit la OMS, Tedros, ăsta, care fusese minisitru în guvernul comunist din Etiopia, unde mințea regulat în legătură cu rezultatele programului anti-malarie.