După ce liderul de la Casa Albă i-a telefonat omologului său de la Kremlin, pe 13 ianuarie seara, pentru a-l felicita cu ocazia Anului Nou pe stil vechi, astrele geo-strategice par să se fi aliniat sub semnul unei împăcări istorice.

Departe de a se limita la un schimb de urări protocolare (și Putin îl felicitase pe Obama, pe 30 decembrie), cei doi lideri au abordat o agendă detaliată, în care cele două chestiuni majore au fost Ucraina și Siria. Am arătat că, în ceea ce privește conflictul ucrainean, Washingtonul este gata să îngroape securea războiului în condiții foarte favorabile Moscovei: Rusia rămâne cu Crimeea și obține un statut de largă autonomie (deci influență maximă) în așa-zisele republici pro-ruse din Donbas.

În ceea ce privește Siria, punctajul oferit de cei doi purtători de cuvânt a fost mai avar în detalii. Cu excepția, poate, a discuției despre o „colaborare militară” între Statele Unite și Rusia pentru a lupta împotriva grupărilor teroriste.

Pe 24 ianuarie, agenția rusă de presă Sputnik publică un material cu un titlu perfid: „Ce-ar fi dacă negocierile asupra Siriei ar eșua?”

A doua zi, pe 25 ianuarie, luni, trebuiau să înceapă la Geneva, sub egida Națiunilor Unite, negocierile pentru identificarea unei soluții de pace în Siria, însă acestea au fost amânate pentru vineri, 29 ianuarie.

Motivul amânării: neînțelegerile dintre părți privind grupările de rebeli care urmează să fie prezente la masa tratativelor și, așa cum vom vedea, poziția lor față de soarta viitoare a lui Assad.

Surprinzător pentru Sputnik, care este o agenție de stat a Moscovei, textul este foarte elogios la adresa politicii americane în Siria și laudă armonia ruso-americană. Iată un paragraf, ca exemplu:

„Cu toate că Moscova și Washington au anumite dezacorduri în ceea ce privește chestiunea siriană, cele două părți urmăresc un scop comun: eliminarea teroriștilor și stabilizarea situației în Orientul Mijlociu prin oprirea războiului civil sirian.”

Și mai departe:

„În această situație, este important ca, potrivit declarației reprezentantului departamentului de stat american, John Kirby, (miniștrii de Externe – n.r.) John Kerry și Serghei Lavrov să ajungă la un acord asupra faptului că negocierile privind Siria de la sediul ONU trebuie să înceapă la data prevăzută, deci 25 ianuarie, fără condiții prealabile. Aceasta înseamnă, mai exact, absența cererii de plecare a președintelui Bashar Al-Assad.”

După care autorul articolului strecoară șopârla, că negocierile s-ar putea nici să nu mai înceapă, dacă o serie de state (și sunt nominalizate Turcia, Arabia Saudită și Qatarul) nu încetează să ceară îndepărtarea de la putere a lui Assad.

Amenințarea la adresa americanilor este cât se poate de transparentă: Washingtonul să-și cumințească aliații, dacă nu vrea să pericliteze soarta negocierilor.

Kremlinul a început să-și cunoască foarte bine rivalul american. A observat retractilitatea lui Obama, reticența sa de a se implica în conflicte, știe de influența pe care secretarul de stat Kerry (un adept convins al normalizării relațiilor cu Moscova) o are asupra sa și, mai ales, știe că liderul american vrea să soluționeze cât mai rapid conflictele în care și-a împotmolit administrația, pentru ca ele să nu dea apă la moară republicanilor în acest an când sunt programate alegeri pentru Casa Albă.

Nu e mai puțin adevărat că și Putin are tot interesul să închidă conflictele în care s-a băgat, mai ales din cauza crizei care îi macină economia (rubla devalorizată, prețul mic al petrolului, sancțiunile internaționale) și care riscă să-i suie populația în cap, alimentând o „revoluție portocalie”.

Dar liderul de la Kremlin este un cu totul alt tip de pokerist decât Obama: îi place să riște și să pluseze mult și dur, pentru a-și destabiliza psihic adversarul.

De aceea, în preajma deschiderii negocierilor de la Geneva, Rusia și-a intensificat campania de bombardamente în Siria, obținând alături de trupele Damascului, o serie de victorii cu importanță strategică. Mai ales, s-a extins în zona de nord-est, făcând legătura cu trupele kurde, iritând astfel și mai mult Ankara, aliata Washingtonului.

Dar, atenție!, victoriile recente ale alianței Siria – Rusia – Iran – Hezbollah se datorează în mare măsură faptului că Statele Unite au sistat de câtva timp livrările de rachete anti-tanc TOW, care au făcut ravagii printre blindatele Damascului, în tentativa de a forța mâna rebelilor să se așeze la masa tratativelor.

Însă adevărata măsură a felului în care lui Putin i-a reușit pokerul agresiv o demonstrează un raport exploziv publicat de cotidianul pan-arab Al-Hayat.

Ziarul, de orientare pro-americană și pro-saudită, scrie că, în cadrul unei întâlniri cu liderii opoziției din Siria, care a avut loc sâmbătă, 23 ianuarie, în Arabia Saudită, secretarul de stat american le-a cerut rebelilor să accepte un set de condiții prealabile, formulate de Rusia și Iran, pentru a fi primiți la masa negocierilor de la Geneva.

Printre condițiile impuse opoziției siriene, s-a afla inclusiv formarea unui guvern de uniune națională, în locul unui guvern de tranziție care să creeze condițiile pentru debarcarea lui Assad, așa cum inclusiv Washingtonul susținea până de curând.

Mai mult, Al-Hayat, citat de Business Insider, afirmă că John Kerry le-ar fi spus opozanților că are „o înțelegere” cu Serghei Lavrov, potrivit căreia Assad are dreptul să candideze și să fie reales.

Sursele din opoziția siriană, citate de șeful biroului Al-Hayat de la Damasc, Ibrahim Hamidi, au apreciat că toate acestea reprezintă „o îngrozitoare retragere a Statelor Unite” în Orientul Mijlociu.

Ca o confirmare a înțelegerii Obama – Putin, emisarul special ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a cerut imperios luni, la Geneva, un armistițiu, subliniind că „ar trebui să fie o încetare a focului generală și nu doar una locală”.

Crucial în apelul lui de Mistura este că acordul de încetare a focului ar trebui aplicat tuturor părților implicate în conflict, cu excepția ISIS și a Frontului Al-Nosra (aripa siriană a Al-Qaida).

Or, așa cum notează Al-Hayat, aceasta ar conferi legitimitate și un „statut oficial” milițiilor șiite iraniene, care l-au apărat de la început pe Assad. Ceea ce va inflama și mai mult puterile sunnite din Golf, în frunte cu Arabia Saudită. Și, nu în ultimul rând, Turcia lui Erdogan.