Cum își protejează Andreea Esca vocea pentru a putea prezenta știrile. Vedeta de la ProTV a dezvăluit care este secretul
- Andra Puiu
- 16 martie 2023, 13:16
Andreea Esca este una dintre cele mai longevive prezentatoare de știri din România. Vedeta de la ProTV are mai multe trucuri pentru a-și păstra vocea în perfectă stare pentru a nu lipsi de la locul de muncă care a consacrat-o.
Andreea Esca a mers la evenimentul dedicat lansării unui nou număr al revistei A List Magazine, unde a dezvăluit că are și ureche muzicală. Prezentatoarea de știri a mai adăugat că nu vrea să se implice în acest domeniu chiar dacă a urcat de mai multe ori pe scenă de-a lungul anilor. Vedeta de la ProTV a continuat prin a spune că orice om se pricepe la anumite lucruri, unele sunt făcute pentru că ești potrivit pentru ele, iar altele doar pentru amuzament.
„Dacă încercăm, putem orice. Acum o să mixez, o să dansez, o să cânt, o să fiu această nebună la 50 de ani. (râde) Mai cânt din când în când. Am avut diverse momente în care am cântat. Am cântat cu Andra, spre exemplu. Pur și simplu așa, de amuzament. Am ureche muzicală, dar nu pot să zic că sunt vreo cântăreață. Important este că nu sunt chiar afonă”, a declarat Andreea Esca.
Cum își protejează Andreea Esca vocea
Prezentatoarea se află de foarte mulți ani la pupitrul știrilor de la ProTV și în toată această perioadă și-a format o comunitate mare de fani. Mulți dintre ei s-au întrebat cum a reușit să își protejeze vocea în tot acest timp. Esca a lipsit de la știrile ProTV numai atunci când s-a aflat în vacanțe sau în concediul de maternitate. Vedeta a dezvăluit că atunci când i se întâmplă să aibă probleme cu gâtul, nu mai vorbește deloc. Acesta este cel mai bun remediu pentru ea.
„Mi se cam întâmplă în ultima vreme. Cel mai bun medicament când ai probleme cu gâtul, nu vorbești. Cu cât mai mult posibil, cu atât mai bine. Repausul vocal este foarte bun. Și vorbesc când ajung seara, bineînțeles, la jurnal, că nu am de ales. Dar dacă pot să stau toată ziua să nu vorbesc, este cel mai bun remediu.”, a spus Andreea Esca, care a mărturisit că încearcă cât de mult poate să nu rămână fără voce. „Atunci e foarte rău. Am o colegă care prezintă în weekend și care vine în locul meu. Încerc să nu mi se întâmple chiar așa rău încât să nu pot să vorbesc deloc.”, potrivit Ego.ro.