Cum își împart Paula Seling și fostul ei soț copilul, după divorț. Cei doi au divorțat după 17 ani de căsnicie

Cum își împart Paula Seling și fostul ei soț copilul, după divorț. Cei doi au divorțat după 17 ani de căsnicie Sursa: Facebook/ Paula Seling

Paula Seling și Radu Bucura au divorțat, la finalul anului trecut, după 17 ani de căsnicie. Împreună adoptaseră o fetiță care este, acum, în vârstă de nouă ani.

După divorțul de Radu Bucura, fetița adoptată de cei doi a rămas să locuiască alături de Paula Seling. Cu toate acestea, cei doi foști soți încearcă să petreacă timp cât mai mult alături de fetița lor adoptată. „Cu excepția momentelor când sunt plecată la concerte și stau cu ea mama mea, tatăl ei sau bunica din partea tatălui, petrecem mult timp împreună și avem o viață de familie foarte normală”, a declarat Paula Seling pentru Viva.

Artista spune că trebuie să fie plecată de acasă pentru a putea să-și susțină un anumit nivel de viață.

„Pentru a avea un anumit nivel de viață e nevoie să mai plec din când în când, pentru că asta e natura meseriei mele. Sigur că e greu, pentru că și mie îmi este dor de ea când sunt plecată, și ei îi este dor de mine. Slavă Domnului că o avem pe mama! De multe ori reușesc să ne completăm programele atât eu, cât și tatăl ei și, atunci când sunt eu plecată, tatăl ei se ocupă de ea și, când e el plecat, ea bineînțeles că e acasă cu mine”, a declarat Paula Seling.

Ne puteți urmări și pe Google News

Paula Seling: „Sunt o mamă absolut normală”

Cântăreața Paula Seling spune că este o mamă absolut normală pentru fiica sa. „De șase ani, cred că sunt o mamă ca toate mamele, care își dorește ce e mai bun pentru copilul ei. Nu înseamnă că nu greșesc niciodată, dar sunt genul de părinte care discută toate astea cu copilul și mă străduiesc să fac tot ce pot pentru ca Elena să fie fericită, să crească frumos și să aibă toate ușile deschise”, a mai spus cântăreața.

Elena, fiica Paulei Seling, are un talent deosebit la actorie

Cântăreața a mai dezvăluit că fiica ei Elena este și o actriță desăvârșită și nu de puține ori imită diverse personaje pe care le vede la televizor. „Vede tot felul de personaje la TV, are serialele ei preferate de preadolescenți, și uneori o ascult și îmi dau seama că ea interpretează un rol.

Și e foarte bună la asta, motiv pentru care face și actorie la after și a lucrat la un moment dat și cu doamna Carmen Trandafir. Probabil că ne vom întoarce la domnia ei, vedem. Sunt etape și etape, perioade și perioade în dezvoltarea ei și, uneori, simte nevoia să facă anumite lucruri, uneori alte lucruri, așa că e totul normal”, a mai dezvăluit Paul Seling.

Totodată, Paula Seling spune că este pasionată de sport și de gătit. „Mai tot timpul meu liber i-l dedic și acord Elenei, prin diverse activități pe care le facem împreună. În rest, când nu fac muzică, plăcerile mele sunt sportul și gătitul”, a mai spus cântăreața.