Când "monstrul" îi tulbură somnul celui mic, ia-l în serios şi inventează un ritual de eliminare a "bestiei".

Stările de teamă însoţite de manifestări precum crize de plâns şi tremurat, agăţarea de un picior al părintelui, insomniile, coşmarurile şi chiar durerile de cap ori de stomac sunt semne clare că cel mic are temeri pe care nu ştie să le gestioneze.

De cele mai multe ori este vorba de teama de întuneric, de monştri şi fantome care îi bântuie somnul ori, când este mai mare, de frica de accidente ori de moartea celor dragi. Toate acestea sunt absolut normale: aflat în plin proces de explorare şi cunoaştere, copilul are reacţii exagerate neştiind să diferenţieze realitatea de fantastic.

Temerile dispar pe măsură ce creşte.

Nu sunt mofturi!

Cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii când cei mici sunt speriaţi fără motiv temeinic este să îi ironizeze sau să trateze temerile lor drept mofturi.

Psihologul Maria Mate recomandă părinţilor să respecte frica micuţilor, să-i încurajeze să vorbească despre teama lor şi să-i ajute să înţeleagă diferenţa dintre real şi imaginar.

Un alt sfat al psihologului este expunerea gradată a copilului la factorii ce-i provoacă stres, dar doar atunci când este absolut necesar. "Dacă îi este frică de apă nu îl aruncaţi în bazin ca să-i treacă, iar dacă are teamă de câini arătaţi-i imagini cu aceştia, coloraţi împreună planşe cu această temă, vorbiţi-i despre ei şi lăsaţi-l să-i urmărească de la distanţă o perioadă", spune psihologul.

Atenţie la cuvintele folosite pentru încurajare

Comunicarea cu cel mic, atunci când făpturi fioroase îi tulbură liniştea, nu trebuie să lase loc interpretărilor. "Dacă îi spui unui copil de patru ani că doar bebeluşii se tem de monştri, nu faci decât să-i confirmi că aceştia sunt în camera lui şi să îi induci ideea că e un neputincios de vreme ce se comportă ca un bebeluş", arată Maria Mate.

Alungarea fantomei cu bagheta magică

Alexandrei, o fetiţă de 6 ani, îi este frică de "fantomiţe". Când vine seara, mama sau tata îi aprind veioza de veghe şi nu pleacă din cameră până nu alungă fantomiţele cu bagheta magică.

"Deschidem dulapul, ne uităm cu lanterna sub pat, facem un «hocus-pocus» cu bagheta şi copilul doarme liniştit", povesteşte mama fetiţei.

Ea îşi aminteşte cum, în copilăria ei, înainte de culcare îşi imagina cum se va deschide o groapă de la cimitirul din satul bunicilor şi cum o va înghiţi pământul. "Probabil că mi s-ar părea o prostie să alung fantome cu bagheta dacă nu mi-aş aminti cât de teamă îmi era mie de acea groapă şi cum mi-aş fi dorit să ia în seamă ai mei ceea ce spuneam fără să creadă că sunt prostii".

O lumină lăsată aprinsă, o noapte bântuită de monştri dormită cu părinţii ori un ritual de "securizare" a camerei sunt metode ce-i ajută pe cei mici să-şi învingă temerile.

Multe dintre spaimele copilăriei sunt induse chiar de părinţi: dacă mama sare ca arsă când vede un paianjen, copilul va prelua acest comportament.

Tot părinţii au prostul obicei de a-i ameninţa pe cei mici că, dacă nu mănâncă tot din farfurie sau nu se comportă cum trebuie, vor chema vrăjitoarea sau vreun monstru care să-i ducă departe.

Teama care vine din televizor

Alte temeri generate de neatenţia părinţilor vin din ceea ce văd cei mici la televizor.

"Un copil care se uită cu părinţii ori bunicii la ştiri şi aude despre catastrofe, moarte, boală, război va crede că şi lui ori celor dragi li se va întâmpla acelaşi lucru", atenţionează psihologul Maria Mate.

Ea spune că expunerea celui mic la informaţii aflate mult peste nivelul lui de înţelegere îl poate determina să facă propriile scenarii dramatice. De aici întrebări precum: "Mami, dacă eşti răcită, o să mori?". "Copilul trebuie expus progresiv, nu direct şi brutal la ceea ce îi provoacă frică." MARIA MATE, psiholog

ETAPE

Fiecare vârstă are temerile ei

Cele mai frecvente frici ale copiilor în funcţie de vârstă sunt:

• bebeluşi - sunt speriaţi de zgomote puternice, precum claxoane, aspirator, mixer etc. În jurul vârstei de opt luni sunt speriaţi de persoanele străine, iar această teamă poate dura până la un an. O altă sursă de disconfort pentru bebeluşi este teama de despărţire, în special de mamă, această frică manifestându- se uneori chiar prin dificultatea de a adormi.
• 2-7 ani - este frecventă teama de animale, de tunete, de monştri şi de fantome.
• 7-9 ani - se menţine frica faţă de personaje supranaturale, dar apar şi temeri noi: frica de moarte, de boală, de accidente.