Bullying-ul este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani mai ales în mediul școlar. Hărțuirea, agresiunea, umilința sau violența psihică pot lăsa urme de neșters asupra unor ființe umane în plină formare.

Psihologul Călin H. Bârleanu și psihoterapeutul Alina Ciupercovicide la Clinica ALIAT Suceava ne explică de ce este important să putem identifica corect acest fenomen complex.

În ultimul mare roman scris de F. M. Dostoievski există o scenă care descrie exemplar un caz de bullying. În afara particularităților psihologice ale momentului surprins de scriitor, se cuvine să acceptăm, de la început, că fenomenul nu are nici granițe și nici un anumit profil social sau cultural. Un grup de copii batjocoresc un băiat, coleg de școală, până când se ajunge la o vertabilă bătaie cu pietre în care cel atacat, în minoritate, se zbate într-o neputință care construiește un profil psihologic dramatic.

Toleranța, o acțiune foarte dificilă la nivel colectiv

Suferința lui Iliușa are o componentă socială și de familie. Unul dintre frații Karamazov, într-un acces de furie, generat de consumul de alcool, îi agresează tatăl chiar de față cu el. Incapacitatea tatălui de a gestiona acest eveniment, de a remarca efectul produs asupra propriului copil, de a-și controla reacțiile și adicțiile, induce copilului conflicte interioare, imposibil de gestionat. În căutarea acceptării sociale, a unui context care să-l valideze sub o formă sau alta, micul Iliușa se încrede în copiii mai mari și acționează într-o manieră complet opusă firii sale. Cumulate, evenimentele mici, aparent specifice vieții și parte a rutinei, îl duc pe băiat spre o veritabilă degradare psihică și fizică, spre finalul romanului, chiar incompatibilă cu viața.

Dostoievski s-a angajat în literatura sa, de la început, într-un discurs dedicat moralei și utopiei despre omul nou, capabil să-l perceapă pe celălalt la modul real, veritabil, în absența prejudecății și a stereotipizării. Ca exercițiu, toleranța rămâne poate o acțiune din cele mai dificile, asumate colectiv, iar individual, doar parțial.

Familia, mediul propice de dezvoltare

Familia rămâne mediul în care se dezvoltă mecanismele specifice agresiunii, dar și rezistenței în fața bullying-ului. Tot în familie apar și se validează, uneori pe nesimțite, instrumente frecvent folosite în tiparul agresiv de socializare. Grupul social devine un veritabil laborator unde se testează aceste instrumente, iar reacțiile primite, ca veritabile oglinzi emoționale, întăresc comportamentele sau ajută la înlocuirea lor.

Paradigma rămâne aceeași. Când observăm manifestarea unei afecțiuni, fizice sau psihologice, căutăm ajutor specializat. Fenomenul bullying intră în aceeași categorie unde scopul morbid este atins atât în rândul celor care agresează, cât şi în cel al agresaţilor. Consilierul şcolar și psihologul sunt cei mai în măsură să abordeze evenimentul şi pe actanţii implicaţi, tocmai prin suferinţa provocată de bullying.

Pe un tipar de comunicare de tip agresiv, mai ales în rândul copiilor, se poate observa adesea un model transgenerațional, preluat fără capacitatea reală a simţului critic şi care nu face decât să pună copilul agresor într-o ipostază conflictuală din care nu poate ieşi fără ajutor specializat. Agresorul, precum și cel agresat, sunt niște victime ale indiferenţei şi lacunelor în sistemul de educaţie. Prin bullying reuşeşte să se exprime nu prin alegere, ci mai degrabă prin reducerea orizontului de comunicare pe care a trebuit să îl accepte ca pe unica realitate în care s-a format.

Bullying-ul se naște din voința de putere. Cum îl recunosc părinții?

În cazurile de bullying, mai ales la nivel şcolar, se speculează indirect ceea ce Freud a numit pulsiune de moarte, ca parte a inconştientului colectiv uman. Alături de pulsiunea de viaţă, cea morbidă coordonează unele dintre cele mai puternice reflexe umane, între care se încadrează şi „voinţa de putere”, tradusă de specia umană mai ales prin suprimarea sau intimidarea celorlalţi. Sentimentele de culpabilitate, care uneori au şi o importantă componentă inconştientă, inclusiv la copiii care au trecut prin diferite experienţe de familie, cum ar fi separarea părinţilor, pot face ca recunoaşterea unui episod de bullying să apară foarte târziu sau uneori chiar niciodată. Vocile suprimate ale copiilor abuzaţi de colegi sunt practic imposibil de cuantificat şi, din nefericire, de ajutat la modul util şi imediat, aşa cum ar avea nevoie.

Semnele bullying-ului sunt diferite, iar uneori cel agresat încearcă să le ascundă, sub impulsul că, neîmpărtăşidu-şi durerea, aceasta se poate estompa. În realitate, se produce exact opusul. Rănile inexplicabile ar fi calea cea mai rapidă pentru identificarea unui episod de bullying. Însă astăzi un asemenea aspect apare cu frecvenţă redusă.

În schimb, primează incidenţa ridicată a efectelor mai puţin observabile, dar pe care părinţii trebuie să le poată recunoaşte ori de câte ori le observă, ca pe veritabile semnale de alarmă. Dureri subite sau mimarea unor afecţiuni, schimbări bruşte şi semnificative în regimul de viaţă, alimentar şi de somn, problemele la şcoală în raport cu rezultatele, refuzul de a mai merge la şcoală sau comportamentele care presupun autoflagelarea, tăieturi sau alte răni şi comportamente riscante, anunţă de cele mai multe ori o agresiune.

Efectul unui singur episod de bullying este anchilozant psihologic

Efectul unui singur episod de bullying poate fi anchilozant psihologic pentru cel care se găseşte în ipostaza de a integra agresiunea, indiferent de forma ei, fizică sau emoţională. Atenţia părinţilor şi a celor care sunt în rolul specialiştilor în educaţie trebuie să fie orientată spre semnele care sunt evidente pentru ochiul antrenat. Copiii nu vor vorbi despre asta în mod direct, decât în situaţii excepţionale. Altfel, sentimentul de excludere socială, de respingere, de izolare faţă de grupul colegilor din care se chinuie să facă parte, umilinţele şi sentimentul de neputinţă îl vor ţine departe pe copil de orice discuţie pe această temă.

Dincolo de bullying se află o lume pe care victimele şi agresorii, în egală măsură, nu o pot explora. Nu suferinţa este reperul cel mai important, cu toate că reprezintă o miză cât se poate de importantă pentru toate familiile şi colectivităţile în care este identificat bullying-ul. Dificultăţile de învăţare, blocajele emoţionale şi asumarea unui tipar agresiv, lipsit de empatie şi asertivitate, descriu cadrul de formare psihologică specifică unui individ puţin funcţional şi pregătit mai degrabă pentru eşec în toate planurile vieţii sale, de la cel intim la cel socio-profesional. Recunoaşterea efectelor bullying-ului la timp conduce la recuperarea lor, motiv pentru care discuţia pe această temă nu trebuie oprită niciodată, la nici un nivel de formare şcolară.

Îmbolnăvirea şi moartea lui Iliuşa, din Fraţii Karamazov, conduce imaginarul dostoievskian spre o formă de purificare colectivă a celor care, nu demult, l-au agresat fizic şi psihologic pe băieţelul aflat în minoritate. Un scenariu ideal, care vorbeşte despre regret şi despre un model de asumare care poate schimba, în profunzime, însăşi natura umană, conchid autorii articolului.