Cum i-au protejat pe consilierii incompatibili aleșii generali PSD. Oprescu a cerut revocarea lor

Cum i-au protejat pe consilierii incompatibili aleșii generali PSD. Oprescu a cerut revocarea lor

În timp ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, în cadrul ședinței Consiliului General al Capitalei, revocarea din funcția de consilier a lui Gabriel Pârvu și Tănase Gabriel, aleșii PSD au decis să iasă din sală înainte de vot.

Aleșii generali social-democrați ai Capitalei au decis să îi păstreze în funcție pe consilierii-generali declarați incompatibili de instanță. Asta, chiar dacă fiecare ales general plătește câte o amendă lunară de 2.000 de lei, potrivit legii.

Concret, în timp ce edilul-șef al Capitalei a cerut revocarea a doi aleși generali: Gabriel Pârvu și Tănase Gabriel, pe motiv că instanța a decis că sunt incompatibili, consilierii PSD au decis să îi protejeze. Asta, deșii colegii lor: aleșii generali PNL le-au cerut social- democrațiilor să respecte legea.

Cum au fentat legea aleșii PSD

Ca să nu fie acuzați că nu respectă legea, aleșii au mutat proiectele de hotărâre a Consiliului General care priveau revocarea celor doi aleși locali la sfârșitul ședinței, iar înainte de votarea lor- au cerut pauză. Ulterior, majoritatea aleșilor PSD nu s-au mai întors în sală, ședința CGMB-ului fiind oprită.

Potrivit surselor EVZ, cei doi aleși generali, Pârvu ocupând și funcția de viceprimar al Capitalei, au discutat cu liderii PSD și Consiliul și le-au cerut să nu voteze revocarea lor, promițându-le în schimb că vor vota așa cum le va cere PSD.