Cum caută OMS originea pandemiei de Coronavirus?! „Excursie” rapidă până în China

Cum caută OMS originea pandemiei de Coronavirus?! „Excursie” rapidă până în China

Experții de la OMS for face o „excursie până în China pentru a determina de unde și cum a apărut Coronavirus, virusul răspunzător de pandemia globală.

O echipă de cercetători din cadrul OMS va ajunge în curând în China pentru a încerca să descopere care este, de fapt, originea Coronavirus, deși a trecut mai bine de un an de cât s-au înregistrat primele cazuri.

Vizita celor zece experţi ai OMS reprezintă un subiect extrem de sensibil pentru regimul chinez, dornic să evite orice responsabilitate pentru epidemia care a provocat peste 1,8 milioane de decese pe întreg globul. Într-o asemenea măsură încât această vizită capătă aspectul unei misiuni secrete.

Datele sale nici măcar nu au fost specificate, OMS făcând referire pur şi simplu la „prima săptămână a lunii ianuarie”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar dacă Beijingul a putut răsfrânge răspândirea virusului și l-a eradicat de pe teritoriul său, încă există acuzații pentru Donald Trump care a susținut din prima că virusul chinezesc a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan, și că autoritățile de acolo încearcă să mușamalizeze totul.

Autoritățile de la Beijing -au condamnat la 4 ani de închisoare pe jurnalistul Zhang Zhan care a „îndrănit” să relateze evenimentele ce au avut loc în timpul carantinei din Wuhan. Chiar dacă la început autoritățile din Beijing au susținut că virusul ar fi provenit dintr-o piață de animale vii din Wuhan, acum se pare că și-au schimbat părerea și nu mai este vina lor.

„Din ce în ce mai multe cercetări sugerează că epidemia ar fi putut apărea în multe locuri din lume”, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute ministrul de Externe, Wang Yi.

Din cauza epidemiei, experţii internaţionali vor trebui să urmeze o carantină de două săptămâni după sosirea lor în Beijing.

„Ei vor avea la dispoziţie trei până la patru săptămâni pentru anchetă. Astfel, ei s-ar putea deplasa la Wuhan în jurul datei de 20 ianuarie, la an după instituirea carantinei în această metropolă cu 11 milioane de locuitori, la 23 ianuarie 2020.

Data de 20 ianuarie este, de asemenea, cea la care Donald Trump trebuie să părăsească reşedinţa de la Casa Albă, iar unii observatori presupun că Beijingul ar fi dorit să aştepte plecarea sa înainte de debutul efectiv al anchetei, pentru a nu oferi impresia că cedează exigenţelor preşedintelui republican”

Acesta din urmă a solicitat în repetate rânduri o anchetă internaţională asupra originii virusului, o cerere preluată de Australia - supusă în ultimele luni sancţiunilor comerciale chineze.

Din cauza întârzierii foarte mari cu care China a acceptat desfășurarea unei anchete epidemiologice, descoperirea primelor urme de Coronavirus va fi extrem de grea.

„Nu sunt optimist. Ei vor ajunge după bătălie”, a avertizat specialistul în boli infecţioase Gregory Gray de la Universitatea Duke din Statele Unite

„Va fi incredibil de dificil de identificat originea virusului”, a declarat Ilona Kickbusch de la Institutul Universitar de Studii Internaţionale şi Dezvoltare din Geneva, scrie Agepres.