Ministerul Muncii nu a verificat în 2010 niciuna dintre cele 420 de unităţi protejate, aşa cum sunt numite firmele în care 30% dintre angajaţi ar trebui să fie persoane dizabilităţi. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că multe sunt fictive, patronii beneficiind de facilităţile fiscale cu „eludarea” legii.
Oficialii Ministerului Muncii recunosc, atât într-un răspuns transmis unui deputat cât şi unei solicitări EVZ, că nu au verificat anul acesta nicio unitate protejată, deşi această obligaţie, ca şi aplicarea amenzilor contravenţionale care ajung până la 25.000 de lei, este stipulată de lege, căzând în sarcina instituţiei cu atribuţii de control din subordine. Adică, Direcţia Generală de Inspecţie Socială, fosta Inspecţie Socială, care merge în controale „în baza unui Plan anual de inspecţie, în funcţie de activităţile solicitate de instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale”, dar şi „la sesizările venite de la persoanele fizice şi juridice, mass media şi prin autosesizare”. Însă, potrivit ministerului, „Planul de inspecţie pe anul 2010 nu cuprinde activităţi de control privind unităţile protejate (nu au fost solicitări sau sesizări pe această temă) şi drept urmare unităţile protejate nu au fost verificate”, scrie negru pe alb în răspunsul transmis recent de minister la o interpelare a deputatului Florin Costin Pâslaru. „Nu s-a efectuat controlul unităţilor protejate” Acelaşi răspuns apare şi în răspunsul oficial trimis ziarului EVZ. „În cazul unităţilor protejate autorizate în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate, nu s-a efectuat controlul acestora”, susţin reprezentanţii Ministerului Muncii. Cât despre respectarea numărului de angajaţi cu handicap – 4%, raportat la întregul personal în cazul companiilor cu peste 50 de salariaţi, oficialii s-au limitat să menţioneze că aceste informaţii „erau cuprinse în raportul anual de activitate transmis de către unităţile protejate”, fără să fi menţionat ceva despre o posibilă verificare în acest sens. Însă, într-un răspuns trimis o lună mai târziu, oficialii Direcţiei pentru Persoanele cu Handicap din minister susţin că „din analiza raportului de activitate al unităţilor protejate autorizate pe anul 2010, a rezultat faptul că dintre cele 420 de unităţi protejate autorizate, care aveau obligaţia să transmită până la 31.01.2010 raportul de activitate pe anul 2009, pentru 21 unităţi protejate a fost retrasă autorizaţia pe motivul neprezentării raportului de activitate”. În plus, „pentru 3 unităţi protejate a fost retrasă autorizaţia, pe motivul nerespectării prevederilor legale”, fără a menţiona însă ce prevederi au fost încălcate. Adică, în scripte, mai puţin de 6% dintre aceste mici afaceri au probleme. Scutiri de la plata impozitului pe venit Miza este însă una mare, având în vedere că aceste unităţi protejate beneficiază de scutiri de la plata unor taxe fiscale care au reuşit să bage în faliment sute de mii de firme în aceşti ani de criză. Astfel, legea persoanelor cu handicap prevede că, pentru a deveni unitate protejată, este obligatoriu ca 30% din personalul angajat să fie angajaţi cu dizabilităţi. Însă, aceeaşi lege acordă şi o serie de facilităţi patronilor care sprijină astfel integrarea pe piaţa muncii a acestei categorii defavorizate în România: sunt scutitţi de la plata taxelor de autotizare la înfiinţare şi de reautorizare şi nici nu plătesc impozitul pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit în unitatea protejată. La acestea se mai adaugă şi „alte drepturi şi facilităţi acordate de autorităţile administraţiei publice locale, finanţate din fondurile proprii ale acestora”, potrivit legii. Pentru oamenii din societatea civilă, din organizaţiile nonguvernamentale care se ocupă de bunăstarea acestor români cu dizabilităţi, mulţi dintre cei care deţin astfel de unităţi protejate „eludează elegant” legea, tocmai pentru că nu sunt verificaţi de autorităţile statului. Asta deşi consideră că ministerul ar putea controla uşor aceste entităţi, dincolo de a „analiza rapoartele de activitate dintr-un birou”. „E simplu, pot fi verificate prin vizită efectivă, prin sondaj. Sigur ministerul, dacă ar dori, ar găsi soluţii pentru verificare, altele decât cele care presupun declaraţii pe proprie răspundere pe care nu le mai cercetează nimeni”, susţine Angela Achiţei, reprezentanta Fundaţiei ieşene „Alături de voi”, care are trei astfel de unităţi protejate. Mai mult, spune aceasta, lipsa de implicare din partea autorităţilor, nu face decât să întărească ideea că există „o clientelă şi în această privinţă”. Angajaţii nu ştiau că lucrează într-o unitate protejată Achiţei consideră că toate dosarele unităţilor protejate ar trebui reeevaluate la o anumită perioadă. Vara aceasta, fundaţia a verificat aceste ateliere acreditate de Direcţia pentru Persoanele cu Handicap (fostă ANPH) pentru a le include pe cele „bune” pe o platformă online. „Am fost şocaţi că la telefoanele multor unităţi autorizate răspundeau angajaţi care habar nu aveau că au un astfel de statut. Iar, în unele cazuri, unităţile erau de fapt cabinete medicale", a constatat Angela Achiţei. Ea consideră că pentru a face o evaluare a situaţiei unităţilor protejate legea trebuie să includă sarcini precise de control şi anume: cine le verifică, la ce perioadă şi sancţiuni pentru cei care profită de persoanele cu handicap fără a le angaja efectiv. Mai mult, Achiţei menţionează şi posibilitatea efectuării de contracte de achiziţii publice rezervate astfel încât unităţile protejate să concureze între ele, nu cu alte firme, dar şi redirecţionarea în programe pentru integrarea celor cu handicap a sumelor colectate la buget din taxa de handicap. „Legea este eludată cu eleganţă” Mai mult, Cristi Ispas, directorul general al Fundaţiei Motivation care derulează programe pentru persoane cu dizabilităţi şi facilitează angajarea lor, susţine că mulţi patroni se folosesc de această „portiţă” în actuala lege a persoanelor cu handicap, pentru a beneficia de scutiri de impozit. Legea anterioară prevedea pentru angajatori obligaţia de a angaja o cotă de persoane cu handicap şi le dădea posibilitatea să solicite la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă astfel de persoane. „Doar că ei, pentru a scăpa de această obligaţie, pretindeau de la persoanele cu handicap să ştie limbi străine dificile, cum ar fi japoneza, sau să aibă anumite tipuri de pregătiri care le lipseau”, explică Ispas. „Actuala lege 448 (legea persoanelor cu handicap – n.r.) a încercat să combată exact această atitudine a angajatorilor, obligându-i pe cei care nu doresc angajarea persoanelor cu handicap să plătească o taxă pentru stimularea unităţilor protejate, prin achiziţionarea de produse şi servicii de la acestea, prin care să le garanteze dezvoltarea ulterioară”, explică Ispas. Dar, atrage acesta atenţia, exact scopul pentru care a fost creată legea – acela de a stimula angajarea persoanelor cu dizabilităţi – nu este îndeplinit. Cât despre controlarea unităţilor protejate, Cristi Ispas consideră că „nimeni nu controlează nimic” în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi. „Verifică cineva dacă rampele făcute la clădiri sunt făcute corect sau verifică cineva nivelul de calitate din serviciile pentru persoanele cu dizabilităţi”, se întreabă retoric acesta. Cu alte cuvinte, spune el, legea există, însă doar pe hârtie, mai ales că este „eludată cu eleganţă de unii”. Mai mult, potrivit directorului Motivation, în România există un „vid normativ” în zona de norme metodologice de aplicare a legii, care ar trebui să specifice cine se ocupă de controlul aplicării legii. CU UN PAS ÎNAPOI "Economia socială reală nu are nicio şansă" De fapt, spune aceasta, lipsa finanţării activităţii este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă unităţile protejate „bune”. „Economia socială este un domeniu care, în competiţie cu cel al afacerilor, nu are nicio şansă. În alte ţări, din taxa pe care agenţii economici mari o plătesc la buget dacă nu angajează persoane cu handicap, este subvenţionată de către stat o parte sau integral plata celor care lucrează cu persoanele cu handicap”. În plus, susţine Achiţei, în România, ca angajator de persoane cu dizabilităţi „este foarte dificil să beneficiezi de sprijin de la AJOFM–uri, deorece, deşi există legislaţie care să susţină unele drepturi, acestea se acordă pe masura bugetului AJOFM”. Iar la asta se adaugă lipsa de reglementări legislative privind întreprinderile sociale. De pe urma acestor lipsuri, însă, au de suferit persoanele cu dizabilităţi, care au sentimentul că sunt exploatate şi că se profită de ele. Practic, „vorbim de o falsă integrare în muncă”, spune reprezentanta fundaţiei ieşene. Iar Cristi Ispas de la Fundaţia Motivation consideră că de fapt avantajul creat prin lege pentru unităţile protejate riscă să devină o falsă şansă pe piaţa muncii pentru cei cu dizabilităţi. ALTE PROBLEME Verificări de rapoarte, din birou Oficialii nu par să ştie nici care este situaţia exactă cu firmele care au peste 50 de salariaţi şi sunt obligate, prin lege, să aibă minimum 4% angajaţi cu handicap. În caz contrar, ei sunt obligaţi să plătească o contribuţie la stat - 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap ori să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în suma echivalentă cu contribuţia obligatorie către stat. Astfel, inspectorii de la Inspecţia Muncii au efectuat peste 17.500 de controale, în perioada 2007-2009, pe această temă, inclusiv la instituţiile publice, şi au găsit probleme în cazul mai multor entităţi. Însă, mai departe, ei au sesizat fosta Autoritate Naţională pentru protecţia Persoanelor cu Handicap (ANPH) şi agenţiile judeţene fiscale, aşa cum prevedea legea, acestea având „competenţe de control privind calculul, declararea şi plata contribuţiilor datorate de angajatori la bugetul de stat”. Mai mult chiar, în 2010, timp de o lună, între 21 iulie-20 august, Inspecţia Muncii a avut o campanie naţională exact pe această temă, în urma căreia au găsit 121 de firme, din cele aproape 1.400 verificate, care nu respectau obligaţiile legale, „lista nominală a acestora fiind transmisă Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap”. Aceştia ar fi trebuit să „analizeze şi să decidă dacă este cazul să fie aplicate prevedrile legii”. Însă, rugaţi să prezinte rezultatele măsurilor aplicate angajatorilor cu probleme, oficialii Direcţiei pentru Persoanele cu Handicap din Ministerul Muncii au precizat că ei au analizat rapoartele de activitate ale unităţilor protejate pe 2010, deşi întrebarea nu avea legătură cu acest subiect, fără a menţiona dacă au controlat sau nu mai departe firmele cu nereguli transmise de Inspecţia Muncii. Totuşi, după modificarea legii în septembrie 2010, „Inspecţia Muncii are dreptul de a aplica sancţiunile contravenţionale” în cazul angajatorilor care nu respectă prevederile legate de cota de 4% de salariaţi cu dizabilităţi.
Recomandările noastre
